Legendele lui Liverpool: Ian Rush

Cand spui fotbal te gandesti la goluri, iar atunci cand te gandesti la golurile lui Liverpool spui Ian Rush. Galezul a inscris pentru cormorani 346 de goluri in 660 de aparitii, stabilind recordul clubului. Totodata, prin aceste reusite, fostul atacant al lui Liverpool a contribuit decisiv la obtinerea trofeelor din anii 80 care reprezinta de altfel perioada de glorie a clubului de pe Anfield. Jucand pentru club 16 sezoane, celebrul numar 9 de pe Anfield a reusit sa aduca in vitrina clubului 19 trofee alaturi de alte legende ale lui Liverpool cum ar fi Kenny Dalglish (colegul sau din atac si principalul pasator pentru galez), Alan Hansen sau John Barnes.

Rushie si-a inceput cariera in Tara Galilor, jucand pentru clubul Chester, de unde a reusit sa atraga atentia lui Liverpool. In aprilie 1980, Bob Paisley a fost destul de convins de talentul tanarului Rush pentru a plati 300.000 de lire sterline pentru jucatorul in varsta de 19 ani, aceasta fiind cea mai mare suma platita pentru un tanar in acele timpuri. Rush a parasit Chester dupa ce a inscris 14 goluri in 34 de aparitii in tricoul galezilor. Un lucru interesant si care s-a intamplat des in carierele marilor jucatori din istoria fotbalului este faptul ca Rushie a fost fan al rivalei Everton.

Ian Rush a debutat pentru Liverpool pe 13 decembrie 1980 in egalul lui Liverpool cu Ispwich, inlocuindu-l pe Kenny Dalglish, care a parasit terenul accidentat. In ciuda faptului ca a fost adus pe o suma importanta de bani fiind considerat o mare speranta a clubului, Rushie nu a impresionat de la inceput. In primul sezon petrecut pe Anfield, galezul nu a reusit sa inscrie nici macar o data, cu toate ca a bifat 9 aparitii in tricoul rosu. Cum in primul sezon pe Anfield nu a stralucit, Rush a inceput anul competitional 1980-1981 la echipa de rezerve, conform dorintei lui Bob Paisley. Tanar si ambitios, galezul s-a aratat nemultumit de decizia antrenorului, astfel incat intr-o dimineata a mers la Paisley si i-a cerut sa joace mai des in prima echipa, altfel este hotarat sa paraseasca Liverpool. Aparent indiferent la situatia atacantului, Paisley i-a raspuns ca este liber sa plece, lucru ce l-a ambitionat pe Rush, care a inceput sa marcheze constant la echipa a doua a cormoranilor. Inspiratia lui Paisley s-a dovedit castigatoare: mai suparat ca niciodata, Rush a parasit biroul lui Paisley cu un gand clar: sa dovedeasca ca merita un loc de titular la Liverpool.

Dupa ce si-a facut datoria la echipa de rezerve, Rush a fost chemat la echipa mare de pe Anfield unde a reusit sa inscrie primul sau gol pe 30 septembrie 1981 in meciul de pe Anfield pe care Liverpool l-a jucat cu echipa finlandeza Oulu Palloseura. Acesta a fost doar inceputul. Imediat dupa ce a reusit sa sparga gheata in tricoul rosu, David Johnson, un alt atacant al lui Liverpool s-a accidentat, astfel incat Rush a primit o mare sansa sa isi dovedeasca valoarea. Oferind totul pe teren, Rushie a inscris in al doilea sezon pe Anfield 30 de goluri in 42 de aparitii, cifra incredibila pentru un pusti de 20 de ani.

Aceste cifre dar si evolutiile sale constante i-au determinat pe englezi sa il voteze cel mai promitator jucator al sezonului 1982-1983. Rush si Dalglish au format un parteneriat letal. Legatura dintre cei doi a fost incredibila iar acest lucru se vede cel mai bine in vitrinele de trofee de pe Anfield. Rush era un alergator excelent iar Kenny ii oferea de fiecare data pase geniale din care galezul reusea sa trimita mingea in plasa. “Rush a fost perceptiv si a avut doua picioare bune. El este unul dintre cei mai instinctivi finalizatori din fotbal pe care i-am vazut vreodata. Parteneriatul meu cu Rush s-a dovedit foarte bun deoarece el putea alerga iar eu puteam pasa. Eu doar incercam sa ii trimit mingea lui. Rushie spunea ca alerga pentru ca stia ca mingea va ajunge la el. Acest lucru este adevarat, dar sprintul lui a fost mult mai important decat pasa mea. Rushie era, de asemenea, un bun pasator. El putea fi si mijlocas deoarece pasele lui au fost minunate. Rush a fost, simplu, cel mai bun partener pe care l-am avut. Am fost facuti unul pentru celalalt”, scrie Kenny Dalglish despre colegul sau in autobiografia sa.

Toate golurile inscrise pana in acel moment i-au adus galezului si o porecla pe masura, “fantoma”, datorita modului in care trecea pe langa fundasii adversi. Cele mai memorabile goluri ale scotianului au venit intr-un derby local cu Everton atunci cand celebrul numar 9 de pe Anfield a reusit sa inscrie de 4 ori in poarta rivalilor. Cu Ian si Kenny in teren, Liverpool a reusit sa castige aceeasi dubla ca si in sezonul precedent: campionatul si Cupa Ligii.

1983-1984 a fost cel mai bun sezon al lui Rush pe Anfield. Acesta era o adevarata masinarie de goluri. Inscriind intr-un singur sezon de trei ori in poarta lui Aston Villa, de patru ori in cea a lui COventry si de cinci ori in poarta lui Luton, cormoranii nu credeau ca poate trece un meci fara ca Rushie sa inscrie cel putin o data. Dupa ce a reusit sa o elimine pe Dinamo Bucuresti din semifinalele Cupei Campionilor prin 2 goluri, Rush si-a trecut in cont primul trofeu continental dupa ce cormoranii au reusit sa treaca la penalty-uri de echipa italiana AS Roma in finala. Rush a inscris 47 de goluri in acel sezon, lucru ce i-a adus in palmares un nou trofeu: Gheata de Aur. De asemenea, galezul a fost considerat de catre ziarele britanice cel mai bun jucator al sezonului.

Rush nu a avut vreo accidentare grava pe parcursul carierei, totusi a fost nevoit sa stea pe tusa in primele 14 meciuri ale sezonului 85-86. Cu toate acestea, accidentarea suferita nu l-a oprit pe atacant sa inscrie un hat-trick impotriva lui Benfica in Cupa Europei la numai cateva zile de la revenirea pe teren. Rush si-a repetat performanta de a inscrie 2 goluri in semifinala cu Panathinakos de pe Anfield, insa finala de la Bruxelles a fost o tragedie.

Liverpool a reusit sa realizeze dubla cupa-campionat si in sezonul 85-86, Rush jucand si de aceasta data un rol cheie. Acesta a reusit sa inscrie 2 goluri in finala castigata de cormorani cu scorul de 3-1 in fata celor de la Everton.

In ciuda performantelor obtinute pe Anfield, Rush a hotarat sa paraseasca Anfield-ul, anuntandu-si superiorii ca sezonul 86-87 va fi ultimul pe care galezul il va juca in tricoul rosu, urmand sa se transfere in Italia la Juventus, echipa care a batut-o pe Liverpool in finala Cupei Campionilor din 1985. Liverpool avea sa castige atunci o suma record in fotbalul britanic pentru vanzarea unui jucator: 3.2 milioane de lire. Despartirea de Liverpool nu l-a oprit insa pe galez sa mai marcheze cateva goluri. Dupa 20 de meciuri in campionat Rush reusise sa inscrie de 20 de ori. Niciun atacant al lui Liverpool nu a reusit vreodata sa atinga cifrele lui Rushie. Ultimul sau gol inainte de plecarea in Italia a fost inscris in egalul cu Chelsea, scor 3-3. Astfel, in opt sezoane petrecute pe Anfield, Rush a reusit sa inscrie de 100 de ori in 95 de aparitii.

Spre bucuria cormoranilor insa, Rush avea sa petreaca la Juventus doar un sezon si asta nu datorita faptului ca nu dadea un randament foarte bun si in campionatul italian. In urma unei politici gresite a clubului torinez care s-a despartit in aceeasi perioada si de francezul Michel Platini, galezul s-a intors pe Anfield pentru suma de 2.7 milioane de lire, socand toata lumea fotbalului.

La o asemenea valoare, intoarcerea lui Ian pe Anfield a fost triumfala. A inscris in luna ianuarie in 3 partide consecutive, lucru ce le-a amintit imediat fanilor de vechiul Rush. Dupa o accidentare la genunchi ce l-a tinut departe de teren 2 luni, galezul a revenit in teren in ultimul meci al sezonului: finala FA Cup dintre Liverpool si Everton. La scorul de 1-1 la pauza, Rush a reusit sa inscrie cel de-al doilea gol al lui Liverpool insa Stuart McCall a egalat situatia la 2 in ultimele secunde pentru Everton. Reprizele de prelungire aveau insa sa ofere realitatea. Rush a reusit sa devina eroul zilei pentru Liverpool inscriind golul victoriei printr-o lovitura de cap excelenta.

In urmatorul sezon, managerul Kenny Dalglish l-a preferat pe Rush in primul 11 in locul lui Aldridge, lucru ce a atras mai multe critici, mai ales ca galezul nu a reusit sa inscrie in primele 3 partide ale sezonului. Presiunea a fost imensa pentru ca Aldridge era golgeterul lui Liverpool din sezonul anterior iar acum acesta se afla pe banca de rezerve. Increderea lui Dalglish in vechiul sau prieten era de 100%. Lui Aldridge nu i-a convenit situatia in care se afla si s-a transferat la Real Sociedad unde a continuat sa inscrie in mod regulat. De partea cealalta, Rush a demonstrat tuturor ca merita toata increderea din partea lui Kenny, reusind sa inscrie in acel sezon 26 de goluri care l-au adus in postura de golgeter al echipei, performanta pe care a reusit sa o realizeze si sezonul urmator insa de aceasta data demisia lui Dalglish nu i-a mai adus galezului titlul de campion. Cu toate acestea, Rush a reusit sa atinga o noua borna: galezul a reusit sa inscrie cel de-al cincizecelea sau gol in FA Cup chiar in finala competitiei in care cormoranii au invins-o pe Sunderland cu scorul de 2-0.

Pe data de 18 octombrie 1992, Rush a reusit sa doboare un alt record. In egalul (scor 2-2) dintre Liverpool si Manchester United, atacantul a inscris golul cu numarul 287 in tricoul lui Liverpool depasindu-l astfel pe Roger Haunt care era pana atunci cel mai mare marcator din istoria cormoranilor. Drept rasplata, managerul cormoranilor din acea perioada, Souness, i-a oferit lui Rush banderola de capitan in toamna anului 1993.

Souness si-a dat demisia in ianuarie 1994 si Roy Evans i-a luat locul. Rush a reusit sa bifeze prezenta cu numarul 600 in tricoul lui Liverpool intr-un meci impotriva lui Blackburn, partida in care a inscris de asemenea si cel de-al 13-lea hat-trick al carierei.

In vara anului 1995 Liverpool a cumparat un nou atacant de senzatie: Stan Collymore, pentru o suma record. Rush implinise 34 de ani parea ca acesta era ultimul sau sezon la Liverpool. Galezul a continuat sa fie capitan pe Anfield insa o accidentare l-a tinut departe de teren. Cu toate acestea, legendarul numar 9 de pe Anfiled a primit o noua distinctie: Ordinul Imperiului Britanic din partea Reginei Angliei, intr-o ceremonie ce a avut loc la Palatul Buckingham.

Pe 27 aprilie Ian Rush a bifat ultimul sau meci pe Anfield. Acesta a intrat in teren din postura de rezerva in victoria lui Liverpool impotriva celor de la Middlesbrough, scor 1-0, insa nu a reusit sa inscrie. La finalul meciului Rush a fost aplaudat de intreg stadionul. Si-a scos tricoul si l-a aruncat in peluza The Kop. “A fost o zi emotionanta dar fantastica pentru mine. Imi cer scuze pentru ca nu am inscris”, a declarat Rush la finalul partidei. Galezul a jucat ultima partida de campionat impotriva lui City reusind sa inscrie un gol. Cu toate acestea, ultima sa aparitie in tricoul lui Liverpool avea sa vina in finala FA Cup pe care cormoranii au jucat-o impotriva marei rivale Manchester United. Din pacate Rushie nu a reusit sa inscrie impotriva diavolilor rosii iar cormoranii au pierdut partida cu Man Utd cu scorul de 1-0.

Cateva zile mai tarziu, Rush si-a anuntat transferul la Leeds, fiind constient ca nu se mai poate ridica la nivelul fotbalului de la Liverpool datorita varstei sale avansate. Dupa aventura de la Leeds, Rush s-a transferat la Newcastle unde a colaborat cu vechiul sau prieten, Kenny Dalglish. Ultimul sau sezon in fotbal l-a petrecut insa la Wrexham, legendarul atacant retragandu-se in iulie 1999.

Cu 346 de goluri in 660 de aparitii si 19 trofee aduse in vitrina lui Liverpool, Ian Rush ete cu siguranta una dintre legendele clubului de pe Anfield. Nimic nu este mai important pentru un fan decat golul, iar Rushie a reusit sa creeze aceasta bucurie suporterilor de cele mai multe ori in istoria clubului de pe Anfield.