Manchester City – Crystal Palace 0-2. Prima victorie în deplasare pentru Patrick Vieira, chiar pe terenul campioanei

Cronica meciului Manchester City - Crystal Palace, scor 0-2, în care Wilfried Zaha a marcat golul său cu numărul 50 în Premier League.

Articol scris de -
30 octombrie 2021
Crystal Palace a câștigat cu 2-0 pe terenul lui Manchester City
Crystal Palace a câștigat cu 2-0 pe terenul lui Manchester City

Wilfried Zaha a fost instrumental pentru Crystal Palace într-una din marile surprize ale sezonului de Premier League, marcând golul său cu numărul 50 în campionat și provocând eliminarea lui Aymeric Laporte în victoria neașteptată a londonezilor pe terenul campioanei Manchester City în meciul cu numărul 200 al lui Pep Guardiola în prima ligă engleză. A fost răsplata perfectă pentru antrenorul Patrick Vieira care venea după patru remize consecutive, între ele două cu Leicester și Arsenal, rezultate care nu făceau dreptate fotbalului pozitiv jucat de Palace în ultima vreme.

În inferioritate numerică încă din finalul primei reprize, Manchester City a crezut că poate întoarce soarta meciului la golul marcat de Gabriel Jesus după exact o oră de joc dintr-un unghi imposibil, însă reușita avea să fie anulată de VAR pentru un offside la Phil Foden în construcția fazei.

Jordan Ayew a ratat o mare ocazie pentru Palace, însă în cele din urmă londonezii au reușit golul desprinderii cu două minute înainte de final prin Gallagher la capătul unei faze în care Zaha a jucat din nou un rol esențial, oferindu-i lui Patrick Vieira tocmai pe terenul campioanei prima victorie în deplasare în actualul sezon.