Massimiliano Allegri, 100 de victorii pe banca lui Juventus şi 200 în Serie A
Victoria contra celor de la Cagliari a reprezentat succesul cu numărul 200 în Serie A pentru antrenorul lui Juventus, Massimiliano Allegri
În ultima etapă de Serie A înainte de pauza competiţională de iarnă, Juventus a obţinut un succes pe cât de important, pe atât de dificil, în duelul disputat contra celor de la Cagliari, pe Sardegna Arena. Un gol marcat de Federico Bernardeschi cu un sfert de oră înainte de final a adus trei puncte extrem de preţioase pentru echipa pregătită de Massimiliano Allegri în ceea ce priveşte situaţia din clasamentul Serie A, unde gruparea torineză a revenit astfel la un singur punct în spatele liderului Napoli, în lupta pentru câştigarea unui nou titlu de campioană.
Dincolo de necesitatea celor trei puncte, victoria cu Cagliari a fost una specială mai ales pentru tehnicianul Massimiliano Allegri, care a atins două borne importante la nivelul statisticilor personale. Succesul de pe Sardegna Arena a reprezentat victoria sa cu numărul 200 ca antrenor în Serie A, dintr-un total de 338 de meciuri disputate până în prezent. De asemenea, a fost victoria cu numărul 100 în campionat de când Massimiliano Allegri se află pe banca tehnică a grupării torineze.
Tehnicianul născut în Livorno şi-a început cariera de antrenor în Serie A pe 29 mai 2008, când a fost numit chiar pe banca celor de la Cagliari, înlocuindu-l astfel pe Davide Ballardini. În ciuda unui început de campionat modest, cu cinci eşecuri din primele cinci etape, Max Allegri a fost confirmat de către patronul Massimo Cellino, iar în scurt timp a redresat situaţia echipei, reuşind să ducă pe Cagliari la jumătatea clasamentului până în luna decembrie. După doi ani petrecuţi la Cagliari, Massimiliano Allegri a primit şansa de a antrena pe AC Milan, o ocazie valorificată încă de la început, cu un titlu câştigat în primul său an, primul al lui Milan din 2004. A urmat apoi o Supercupă a Italiei, obţinută graţie succesului cu scorul de 2-1 contra rivalei locale, Inter Milan, însă seria trofeelor avea să se încheie aici, deoarece AC Milan urma să piardă lupta pentru câştigarea titlului în următorii doi ani, de fiecare dată în faţa lui Juventus, aflată în plină ascensiune sub comanda lui Antonio Conte.
Însă demisia lui Antonio Conte din vara lui 2014 a dus chiar la posibilitatea ca Massimiliano Allegri să preia pe Juventus, iar tehnicianul din Livorno a continuat rezultatele de excepţie ale grupării torineze, reuşind să îşi depăşească predecesorul în ceea ce priveşte parcursul la nivelul cupelor europene. Două calificări în finala UEFA Champions League în trei ani, deşi ambele soldate prin eşecuri în ultimul act, a fost performanţa de excepţie a lui Allegri, care între timp şi-a trecut în palmares trei titluri cu Juventus, precum şi alte trei trofee în Cupa Italiei, iar al patrulea său an la Torino se anunţă a fi de asemenea unul încununat de succes, actuala campioană a Italiei aflându-se momentan în lupta pentru câştigarea tuturor celor trei trofee posibile.