Matteo Darmian, la un pas de revenirea în Serie A

 
Răzvan
22 martie 2018

Fundaşul dreapta Matteo Darmian nu a reuşit să se impună la Manchester United şi ar putea reveni în Serie A la finalul actualului sezon



Matteo Darmian (Manchester United)
Matteo Darmian (Manchester United)

Campioana Italiei, Juventus, continuă lupta pe trei fronturi în această ultimă parte a stagiunii 2017/2018, fiind calificată în finala Cupei Italiei (unde va înfrunta pe AC Milan), în sferturile de finală din UEFA Champions League (Real Madrid va fi adversarul torinezilor), precum şi într-o foarte echilibrată luptă cu Napoli în ceea ce priveşte câştigarea titlului. Însă conducerea lui Juventus îşi îndreaptă atenţia inclusiv către sezonul viitor şi îşi face planurile pentru principalele posturi pe care va trebui să le acopere la vară.

Poziţia de fundaş lateral dreapta pare a fi una pentru care bianconeri vor trebui să investească în următoarea perioadă de transferuri, având în vedere faptul că titularul acestui post, Stephan Lichtsteiner, foarte probabil se va despărţi de campioana Italiei la finalul sezonului. Experimentatul apărător elveţian, ajuns la 34 de ani, a intrat deja în ultimele şase luni de contract şi poate alege să semneze în orice moment cu un alt club, astfel că viitorul său la Torino este cel puţin incert. Mattia De Sciglio, principalul înlocuitor al lui Stephan Lichtsteiner pe durata actualului sezon, s-a confruntat cu o serie de probleme medicale şi nu a reuşit să se impună odată cu transferul său de la AC Milan, astfel că oficialii lui Juve se orientează deja către  posibile soluţii în vederea stagiunii viitoare, iar cele două variante vehiculate recent indicau un posibil interes pentru Hector Bellerin de la Arsenal, respectiv Matteo Darmian de la Manchester United.

Totuşi, jucătărul italian în vârstă de 28 de ani pare a reprezenta ţinta principală pentru tehnicianul Massimiliano Allegri, în special datorită faptului că a crescut şi s-a format ca jucător în Serie A. Crescut la centrul de tineret al lui AC Milan, Matteo Darmian a debutat în Serie A pentru gruparea rossonero la vârsta de 17 ani, în 2007. După experienţele la Padova, respectiv Palermo, Matteo Darmian s-a făcut remarcat prin evoluţiie pozitive pentru Torino, graţie cărora a făcut pasul decisiv în fotbalul mare prin transferul la Manchester United în 2015. Deşi clubul de pe Old Trafford a plătit aproximativ 15 milioane de euro pentru a-şi asigura serviciile sale, Matteo Darmian nu a confirmat în Premier League şi a părut să întâmpine dificultăţi de acomodare în fotbalul englez, astfel că o revenire în campionatul italian pare a fi cea mai bună soluţie pentru un jucător care face parte inclusiv din circuitul echipei naţionale. Iar oportunitatea de a evolua pentru actualul lider din clasamentul Serie A ar putea fi decisivă în ceea ce priveşte decizia jucătorului de a reveni în Italia.

Juventus este încrezătoare în posibilitatea de a convinge pe Manchester United să accepte transferul în schimbul unei sume similare cu cea plătită de “Diavoli” în 2015, ţinând cont de faptul că jucătorul nu se află printre preferinţele lui Jose Mourinho şi a adunat doar 13 prezenţe în acest sezon, fiind considerat o alternativă pentru titularul Antonio Valencia.