Premier League

10

Anthony Gordon 55
Newcastle 1-0 Manchester United Luna decembrie începe prost pentru Ten Hag

Slide spre stânga pentru a vedea dispunerile tactice ale echipelor Newcastle United și Manchester United și notele jucătorilor
- Manchester United ajunsese înaintea etapei la doar șase puncte de primul loc în clasamentul Premier League, o realitate matematică justificată parțial de un program destul de lejer în prima parte a sezonului, însă luna decembrie ar trebui să fie un moment al adevărului pentru antrenorul Ten Hag și munca sa, în condițiile în care printre adversarii lui United se numără Chelsea, Bayern, Liverpool, West Ham sau Aston Villa.
- Startul lunii nu este de bun augur pentru Diavolii Roșii, care au fost dominați categoric în cea mai mare parte a meciului de la Newcastle, chiar dacă victoria la limită a gazdelor nu reliefează diferența uriașă de energie dintre cele două echipe.
- Ambele echipe veneau după jocuri solicitante în Champions League la mijlocul săptămânii, însă la Newcastle nu s-a văzut lipsa de prospețime chiar dacă antrenorul Eddie Howe a fost obligat să folosească acealași unsprezece de start pentru al treilea meci la rând și, după ce nu făsuse nicio schimbare pe întreaga durată a jocului cu PSG, acum a făcut una singură între jucătorii de câmp, în minutul 90+7, după ce în prealabil Martin Dubravka intrase în locul titularului Nick Pope în poarta Coțofenelor.
- Din nou sub lupă după o nouă prestație mediocră în Europa, Andre Onana a fost cel mai bun jucător al lui Manchester United într-o primă repriză în care Newcastle a expediat 16 șuturi spre poartă și în care Almiron în două rânduri, Alexander Isak și Lascelles au semnat principalele ocazii înainte ca Trippier să nimerească bara dintr-o lovitură liberă impecabil executată peste zid chiar înainte de pauză.
- Ar fi fost de așteptat o cădere fizică a lui Newcastle după risipa de energie din prima parte, însă lucrurile au stat pe dos, iar la faza golului toți jucătorii implicați au părut într-o viteză superioară față de adversarii direcți. Anthony Gordon a fost marcatorul golului, în minutul 55, dintr-o minge excelent centrată în fața porții de Trippier.
- Nici avantajul pe tabelă nu a potolit-o pe Newcastle, care și-a supus adversarul unui adevărat asediu pentru minute bune. Abia spre finalul meciului a scăzut ritmul și acest lucru a oferit ceva opțiuni lui Manchester United, care chiar a avut un gol anulat pentru offside la o deviere a lui Maguire după un șut al lui Antony, dar care a terminat meciul cu un singur șut pe poartă, înregistrat în prima repriză.
- A fost 1-0 la finalul meciului Newcastle - Manchester United, rezultat cu care gazdele trec peste Diavolii Roșii în clasament și se apropie momentan la două puncte de top 4. ManUnited cade pe 7 și ar putea pierde încă o poziție duminică în favoarea lui Brighton.
Statisticile meciului Newcastle United - Manchester United 1-0
Newcastle
Posesie
58%
Acuratețe pase
83%
22
Total șuturi (inclusiv în blocaj)
8
4
Șuturi pe poartă
1
11
Șuturi pe lângă poartă
2
7
Șuturi blocate
5
6
Faulturi comise
14
7
Cornere
3
1
Cartonașe galbene
2
1
Parade portar
3
522
Total pase
366
435
Pase completate
277
Man.United
Posesie
42%
Acuratețe pase
76%
