PSG – Barcelona 1-1. Catalanii ies cu fruntea sus din optimile Champions League

Barcelona a controlat cu autoritate meciul cu Paris Saint Germain dar nu a putut scoate decât un egal după ce Messi a ratat un penalty în prima repriză.

Articol scris de
11 martie 2021
Distribuie articolul:
Leo Messi a ratat un penalty în meciul PSG - Barcelona 1-1 (10 martie 2021)
Leo Messi a ratat un penalty în meciul PSG - Barcelona 1-1 (10 martie 2021)

Un penalty ratat de Messi în prelungirile primei reprize i-a blocat Barcelonei speranțele unei noi întoarceri istorice de rezultat în fața lui Paris Saint-Germain, în ciuda uneia dintre cele mai bune prestații ale formației catalane în actualul sezon. O intrare imprudentă a lui Kurzawa asupra lui Griezmann l-a obligat pe centralul englez Anthony Taylor să dicteze lovitură de la unsprezece metri pentru echipa blaugrana, însă Messi a executat slab în portarul Keylor Navas, din care mingea a ricoșat în transversală.

Sergino Dest lovise și el bara pentru Barcelona într-o primă repriză pe care catalanii au controlat-o cu autoritate și în care au expediat nouă șuturi pe poartă, având prin Dembele ale trei mari ocazii de a înscrie. Împotriva cursului jocului, PSG deschisese scorul prin Mbappe din penalty după ce Lenglet l-a călcat pe călcâi pe Mauro Icardi, însă Messi egalase după doar șase minute cu un șut formidabil din afara careului, direct în vinclul porții lui Navas.

La pauză Pochettino a făcut o modificare în compartimentul defensiv aducându-l pe Diallo în banda stângă în locul verigii slabe Kurzawa, iar PSG a stăpânit mai bine atacurile furibunde ale Barcelonei. Catalanii au mai tras o singură dată pe poartă în repriza secundă, însă nici partea a doua nu a fost lipsită de ocazii, două intervenții ale lui Marquinhos și două ale lui Keylor Navas păstrând rezultatul de egalitate.

Cu trecerea minutelor nivelul de energie al echipei lui Koeman a scăzut, nou intrații Trincao, Ilaix, Braithwaite și Pjanic nu au putut perpetua jocul periculos din prima parte, iar PSG a ratat în minutele de final șansa victoriei prin Mbappe, care pe contraatac a ajuns în poziție favorabilă de gol dar a șutat mult peste poartă.

Pentru Barcelona este prima oară după 14 ani când ratează calificarea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după ce Liverpool îi provocase eliminarea în optimi în sezonul 2006-2007.