Raul Gonzalez: „Mai am doi sau trei ani de jucat!”

Raul ar dori să-și încheie cariera la Real Madrid, la cel mai înalt nivel și în plină performanță sportivă.

Articol scris de - coordonatorul comunității Real Madrid în perioada 2008-2013, fin cunoscător al fotbalului din Spania, cu peste 1600 de articole scrise pe vechea platformă FootballClub.ro.
3 februarie 2009
FootballClub.ro
FootballClub.ro

Starul lui Real Madrid, căpitanul Raul Gonzalez Blanco, a declarat astăzi în cadrul emisiunii Cuatro că mai poate evolua încă doi sau trei ani la cel mai înalt nivel: „Mai am doi sau trei ani de jucat la cel mai înalt nivel. În privința viitorului nu mă pronunț, mai am 3 ani de contract și apoi vom vedea ce voi face!”

„El 7 Blanco” a mai declarat că ar dori să-și încheie cariera la cel mai înalt nivel și în plină performanță sportivă: „Îmi doresc să-mi închei cariera la Madrid și să o fac la cel mai înalt nivel. Sper să reușesc să mă mențin și să mai pot face performanță și de acum încolo. Pentru toți vine un moment în care va trebui să spunem chiar dacă ne e foarte greu să admitem asta!”

Raul nu s-a sfiit să elogieze și o parte din oamenii care au contat enorm în cariera sa: „Jorge Valdano mi-a fost ca un tată în fotbal… Del Bosque m-a influențat mult prin seriozitatea sa și calmul său proverbial… Cu Heynckes am câștigat , un trofeu foarte important pentru mine… iar Capello m-a făcut un profesionist desăvârșit!” a declarat simbolul madrilen.