Trezeguet: ''Fericit pentru revenire, trist pentru rezultat''
David Trezeguet comenteaza revenirea sa in teren in nefericitul meci al lui Juventus in deplasare de la Udine.

Revenirea in teren nu a coincis cu o victorie. Pentru David Trezeguet satisfactia debutului in acest an este doar pe jumatate din cauza infrangerii suferite de bianconeri pe Friuli: ”Mi-am dorit sa-mi fac revenirea cu o victorie. In aceasta seara lucrurile au mers prost deoarece Udinese ne-a pus in dificultate si a dat lovitura pe contraatac. Rezultatul este unul negativ pentru noi, dar la nivel personal sunt multumit ca am revenit alaturi de colegii mei dupa patru luni dificile, sper sa pot contribui mai mult inca de sambata.”
AVEM ATACUL CEL MAI PUTERNIC – Juve pare sa aiba probleme in atac in acest inceput de 2009: solutia s-ar putea numi David Trezeguet ? ”Sper, imi doresc asta, de aceea ma pregatesc. In acest moment intampinam dificultati in faza de atac, dar sa nu uitam ca avem jucatori de o calitate incontestabila. Cred ca Amauri este atacantul cel mai bun din campionatul italian, fara sa il uitam pe capitanul Del Piero, sau pe Iaquinta, care a demonstrat ca este un jucator de Juve. Eu sper sa pot da maximul de fiecare data cand mister apeleaza la mine.”
REVENIRILE VOR FI FORTA NOASTRA – Odata cu revenirea „grupului istoric” al lui Juventus, echipa se va redresa? ”Speram, eu am inceput prost. Reintrarile lui Camoranesi, a lui Buffon si a mea vor da o mana de ajutor echipei. Mister va avea la dispozitie un lot mai numeros iar acum e timpul ca si noi, cei care am lipsit, sa contribuim la succesul acestei echipe, deoarece baietii s-au descurcat foarte bine in tur, dar nu pot face fata doar ei pe toate planurile. Eu sper sa imi fac simtita prezenta deja de sambata cu Cagliari, pentru mine va fi prima data pe Olimpico dupa patru luni.”
1 comentariu