Viitor asigurat: inlocuitorul lui Zidane este… Zidane! Enzo Zidane!
Pe langa jucaori "consacrati" deja care se regasesc in lotul echipelor Real Madrid Castilla sau Real Madrid C, madrilenii mai au o "perla" in ograda: Enzo Zidane

Real Madrid cauta in aceste zile sa se intareasca, dar Campioana Spaniei are multe resurse si in curtea proprie. Pe langa jucatorii „consacrati” deja care se regasesc in lotul echipelor Real Madrid Castilla sau Real Madrid C, madrilenii mai au o „perla” in ograda. Este vorba de un pusti care evolueaza pentru Real Madrid Infantil A si care poarta un nume extrem de celebru.
Cu toate ca ii atarna greu pe umeri, pustiul face fata cu brio si viseaza ca intr-o zi sa fie la fel de aclamat ca si tatal sau. Numele sau este Enzo Zidane, fiul unuia dintre cei mai mari fotbalisti din istoria fotbalului mondial. Va implini 14 ani pe 24 martie anul acesta, insa Enzo este extrem de matur pentru varsta sa. Dincolo de faptul ca este fiul marelui Zizou, pustiul francez este considerat unul dintre cei mai talentati jucatori din pepiniera Realului.
„Are calitati destul de rar intalnite la varsta lui, viziunea sa asupra jocului este fabulosa, are o tehnica buna si este un adevarat lider in teren, tocmai din acest motiv i-am incredintat si banderola!”, spune Inaki Beny, unul dintre antrenorii sai. Enzo joaca acelasi post ca si tatal sau iar in ultimele meciuri a impresionat terbil. In special in ultimele doua, cu Escuela (3-0) si Las Rozas (6-1), meciuri in care pustiul a pasat la 5 din cele noua goluri marcate de colegii sai, reusind sa si puncteze odata.
„Impresioneaza prin disciplina tactica, tehnica si inteligenta, atat cu mingea la picior cat si fara! Colaboreaza foarte bine cu jucatorii din banda si mai nou am descoperit inca o calitate: executa foarte bine fazele fixe!”, a spus si Dmitry Tcheryshev, antrenorul sau principal.
Tatal sau il urmareste rar, fiind speriat de ideea de a influenta negativ cariera fiului sau. De altfel micutul Enzo demonstreaza fara sa vrea ca tatal sau nu s-a implicat deloc in cariera sa. Este de aproape trei ani la Madrid, dar abia in acest sezon s-a impus ca titular la una dintre echipele Realului. Antrenorii sai sunt foarte multumiti, in timp ce fanii blanco viseaza sa auda din nou pe Bernabeu: goooooooooooooooooool de Madriiiid… a marcado… Zidane!