Premier League
Everton
Everton
21
Arsenal
Arsenal
Richarlison 80
Demarai Gray 90+2
Martin Ødegaard 45+2

Everton - Arsenal 2-1 Prima victorie pentru gazde din 25 septembrie

7 decembrie 2021
Share
Everton a câștigat contra lui Arsenal (2-1) primul său meci în Premier League din 25 septembrie
Everton a câștigat contra lui Arsenal (2-1) primul său meci în Premier League din 25 septembrie

Echipele în meciul Everton - Arsenal

Slide spre stânga pentru a vedea dispunerile tactice ale echipelor Everton și Arsenal și notele jucătorilor

Arsenal ar fi avut resursele fotbalistice necesare pentru a câștiga meciul contra unei echipe în mare suferință a lui Everton, însă a părut să se mulțumească cu puțin și a preferat să se grupeze în apărare și să tragă de timp la adăpostul unui gol marcat de Odegaard în finalul primei reprize, lucru care avea să o coste în cele din urmă toate punctele din deplasarea la Liverpool.

Pentru gazde părea să fie o nouă seară tristă după ce Richarlison a avut două goluri anulate pentru poziții de offside insesizabile cu ochiul liber, cu atât mai mult cu cât primul dintre ele a fost urmat la scurtă vreme de deschiderea scorului pentru Tunari după o cursă a lui Tierney în partea stângă culminată cu o centrare perfectă pentru Odegaard, venit fără marcaj. Erau prelungirile unei reprize destul de zgârcite cu fotbalul, în care gazdele au fost iertate în mod de neînțeles de un cartonaș roșu pentru Ben Godfrey care și-a proptit crampoanele în fața lui Takehiro Tomiyasu.

Richarlison s-a bucurat pentru a doua oară fără folos în minutul 59 când VAR-ul i-a anulat al doilea gol, însă a treia oară avea să fie cu noroc pentru brazilian care și-a văzut în sfârșit numele pe tabelă în minutul 79 după ce a reluat cu capul mingea revenită din transversala la un șut al lui Demarai Gray.

La 1-1 Arsenal și-a amintit că poate folosi mingea pentru a construi iar Nketiah a avut o mare șansă de a-și readuce echipa în avantaj cu o lovitură de cap, însă bara s-a opus unui scor care ar fi fost nedrept după sterilitatea ofensivă a oaspeților. În schimb cei care au marcat au fost cei de la Everton printr-o nouă execuție fabuloasă de la distanță a lui Gray, însă gazdele trebuie să îi mulțumească și lui Aubameyang pentru ratarea uriașă din ultimele secunde care le-a permis să bifeze prima victorie de la sfârșitul lunii septembrie și să urce până pe locul 12 în clasamentul Premier League.

Statisticile meciului Everton - Arsenal 2-1

EvertonEverton

Posesie
36
Acuratețe pase
69
11
Total șuturi (inclusiv în blocaj)
10
5
Șuturi pe poartă
3
3
Șuturi pe lângă poartă
4
3
Șuturi blocate
3
8
Faulturi comise
12
3
Cornere
3
5
Ofsaiduri
1
2
Cartonașe galbene
2
0
Cartonașe roșii
0
2
Parade portar
3
328
Total pase
588
227
Pase completate
486

ArsenalArsenal

Posesie
64
Acuratețe pase
83