Everton 2-2 Tottenham. Remiză smulsă de gazde în prelungiri

Jarrad Branthwaite a marcat golul de 2-2 în prelungirile meciului Everton - Tottenham, într-un moment în care Radu Drăgușin se afla pe teren.

Articol scris de -
3 februarie 2024
Egal în meciul Everton - Tottenham, scor 2-2, după un gol marcat de Branthwaite în prelungiri
Egal în meciul Everton - Tottenham, scor 2-2, după un gol marcat de Branthwaite în prelungiri
  • Mutare defensivă deja obișnuită în minutele de final, Radu Drăgușin a intrat pe teren în minutul 89, însă de această dată nu a putut contribui la menținerea rezultatului, fiindcă golul marcat de Jarrad Branthwaite în minutul 90+4 i-a adus lui Everton un punct din meciul de pe Goodison Park cu Tottenham.
  • Branthwaite a reluat cu capul mingea centrată din partea stângă la o fază fixă, capitol la care Tottenham a avut probleme pe întreaga perioadă a jocului și care a dus la ambele goluri ale gazdelor.
  • Richarlison a deschis scorul contra fostei sale echipe în minutul 4 după ce a fost scăpat din marcaj în careul advers, apoi i-a mai adus o dată pe londonezi în avantaj cu un superb șut din afara suprafeței de pedeapsă, după ce Jack Harrison egalase la unu la capătul primei jumătăți de oră în urma unei lovituri de colț.
  • După 2-1 la pauză și o posesie a balonului în creștere,Tottenham a avut trei ocazii importante de a-și spori avantajul în echipa secundă, însă de fiecare dată Jordan Pickford a reușit parade decisive pentru a-și ține echipa în joc.
  • A contat în final, pentru că Branthwaite a profitat de respingerea neglijentă a apărării londoneze și a marcat cu capul din apropiere, aducând punctul cu care Everton iese pentru moment din zona retrogradării în așteptarea celorlaltor rezultate ale etapei, în ciuda faptului că a bifat al șaselea meci consecutiv fără victorie în Premier League.