Liverpool 9-0 Bournemouth. Scor istoric la prima victorie a Cormoranilor în noul sezon de Premier League

Prima victorie a lui Liverpool în sezonul 2022-2023 a fost un 9-0 cu Bournemouth, egalarea celei mai clare victorii obținute de Cormorani în istoria Premier League
Fără victorie în primele trei etape, Liverpool nu a mai lăsat nimic la voia întâmplării: Luis Diaz a deschis scorul după doar două minute și jumătate dintr-o centrare a lui Firmino, iar Harvey Elliott a făcut 2-0 încă înainte de minutul 6 cu un superb șut fără preluare din afara careului. Scenariul în care o nou promovată de talia lui Bournemouth nu a avut decât o direcție: prăbușirea.
Cu sete de sânge după primele trei etape și mai ales după înfrângerea nescotată în derby-ul cu United, Liverpool nu a fost dispusă la concesii. Doar Salah a ratat cu poarta goală la 2-0 și nu avea să se lipească deloc de gol până la final, însă meciul în sine nu a fost pentru echipa lui Jurgen Klopp decât un antrenament cu public, genul de meci din finalul unei perioade de pregătire în care încerci să duci la nivel maxim moralul înainte de bătăliile oficiale. Pentru Liverpool acest joc școală a venit ceva mai târziu decât se aștepta, abia în etapa a patra a sezonului, însă el a produs egalarea recordului istoric al echipei în Premier League, un 9-0 contra lui Crystal Palace în septembrie 1989, iar odată făcut acest pas drumul Cormoranilor este acum larg deschis spre zonele înalte ale clasamentului.
Trei dintre oamenii criticați în startul sezonului, Alexander-Arnold, Firmino și Van Dijk, au urcat până la 5-0 scorul pauzei. Mepham a deviat în propria poartă o centrare a lui Alexander-Arnold pentru prima reușită a reprizei secunde, iar Liverpool a continuat în același ritm chiar și cu nume noi pe teren precum tânărul de 17 ani Stefan Bajcetic sau nou venitul Fabio Carvalho care a și reușit primul său gol în tricoul Cormoranilor. Dublele lui Firmino și Diaz au completat o după-amiază de poveste pentru Liverpool care a marcat de 9 ori din 12 șuturi pe poartă, iar acum echipa pare pregătită pentru meciul dificil cu Newcastle, una din echipele cu un start apreciabil de sezon.