Puma, noul sponsor tehnic al lui AC Milan
AC Milan a comunicat oficial semnarea unui contract de sponsorizare cu Puma, care va fi valabil începând cu stagiunea 2018/2019

AC Milan a comunicat oficial informaţia cu privire la semnarea contractului de sponsorizare cu Puma, după ce clubul rossonero anunţase încă din luna octombrie a anului trecut faptul că parteneriatul cu Adidas va ajunge la final.
Gruparea milaneză şi-a început colaborarea cu Adidas pe data de 1 iulie 1998, astfel că după 20 de ani, raportul dintre cel mai titrat club italian la nivelul cupelor europene şi sponsorul de echipament se va încheia oficial vara viitoare. Prin urmare, începând cu stagiunea 2018/2019, formaţia rossonero va evolua în echipamente Puma. Conform informaţiilor prezentate recent de cotidianul italian Corriere dello Sport, milanezii au semnat un contract mai mic decât valoarea înţelegerii anterioare şi urmează să încaseze o sumă cuprinsă între zece şi 15 milioane de euro pe an. În acest ultim sezon de colaborare cu Adidas, compania multinaţională cu sediul în Herzogenaurach a plătit celor de la AC Milan suma de aproximativ 19,7 milioane de euro.
Alte cluburi europene importante, sponsorizate de producătorul german sunt Borussia Dortmund şi Arsenal. Şi echipele naționale au parteneriate cu acest brand, precum Italia, Elveția, Austria, Camerun, Coasta de Fildeș, Ghana, Cehia sau Senegal. La nivel individual, cei mai importanţi jucători care au contracte de imagine cu Puma sunt Gianluigi Buffon, Gianluigi Donnarumma, Antoine Griezmann, Yaya Toure, Olivier Giroud, Sergio Kun Aguero, Francesc Fabregas, Mario Balotelli sau Marco Reus.
Bjørn Gulden, directorul executiv al producătorului german de echipament sportiv, a declarat: „Suntem foarte mândri să anunţăm acest parteneriat cu AC Milan, una dintre cele mai de succes echipe din istoria fotbalului, cu o bază de fani imensă, globală. O echipă care, alături de fanii ei, ilustrează adevăratul spirit al fotbalului. Din punctul meu de vedere, tricoul de joc al lui AC Milan este unul dintre cele mai reprezentative din fotbal, astfel că aşteptăm cu nerăbdare următorul capitol din istoria acestui club legendar, alături de PUMA.” – a precizat Bjørn Gulden. De partea cealaltă, Marco Fassone, administratorul delegat al clubului AC Milan, a adăugat: „Sunt foarte încântat să am posibilitatea de a anunţa oficial parteneriatul nostru cu PUMA, alături de care suntem legaţi printr-o stimă reciprocă, precum şi prin pasiunea noastră comună pentru sport şi valorile fotbalului. PUMA reprezintă un brand internaţional de renume, iar de-a lungul următorilor ani ne propunem să mergem împreună pe un drum strategic care să ne permită să atingem noi obiective şi performanţe măreţe, atât pe teren, cât şi în afara lui.” – a concluzionat Marco Fassone, citat de Corriere dello Sport.