Publicația catalană SPORT scrie că FC Barcelona a renunțat la planurile inițiale de a deschide al treilea inel al stadionului Spotify Camp Nou încă din acest sezon. Potrivit sursei, responsabilii lucrărilor de la Espai Barça sugeraseră în urmă cu doar câteva luni că până la finalul sezonului curent al treilea inel va fi ocupat în întregime, după o deschidere etapizată, așa cum se întâmplase și cu restul arenei: prima fază, programată chiar înainte de sfârșitul lui 2026, ar fi inclus zona laterală și o parte din Gol Nord și Gol Sud; a doua ar fi acoperit tribuna principală și restul din Gol Sud, iar ultima ar fi presupus deschiderea sectorului rămas din Gol Nord.
SPORT scrie acum că au fost abandonate, iar clubul a hotărât să lase inelul al treilea complet nefolosit până în sezonul următor, iar noua realitate este reflectată deja în bugetul pentru acest sezon, aprobat la Adunarea Compromisarilor din 19 septembrie. Vicepreședintele economic, Ferran Olivé, a explicat atunci că sezonul se va încheia cu puțin peste 70.000 de spectatori pe stadion, adică în jur de 8.000 în plus față de cei 62.000 care încap în prezent. Creșterea provine însă din lojele VIP situate între al doilea și al treilea inel, care ar trebui să fie funcționale înainte de finalul campaniei, iar eforturile se concentrează acum pe finalizarea lor.
Motivul, potrivit lui Olivé, este un angajament luat față de Goldman Sachs și investitorii din Espai Barça, conform căruia 75% dintre aceste loje trebuie să fie active în martie. Clubul lucrează însă pentru ca toate să fie gata, știind că reprezintă o sursă foarte importantă de venituri.
În ceea ce privește al treilea inel, oficialii clubului în această vară că permisele ar putea fi obținute mai repede deoarece toate cerințele erau deja cunoscute, însă surpriza a venit din partea primăriei Barcelonei, care nu permite eliberarea de licențe pe etape pentru această tribună, ci doar o licență unică, care implică deschiderea în întregime a întregului inel. Conform calculelor clubului, chiar și în cazul în care lucrările nu ar fi întâmpinat vreo întârziere, deschiderea inelului s-ar fi putut face abia în ultimele aproximativ două luni de competiție. Barça a realizat atunci un studiu de fezabilitate, care a arătat că veniturile din vânzarea de biletele pentru meciurile rămase ar fi fost mai mici decât cheltuielile ce ar fi trebuit suportate ulterior pentru diverse intervenții.
Motivul principal ține de faptul că, la finalul sezonului, urmează montarea acoperișului. Ridicarea și amplasarea lui vor face gazonul inutilizabil și ar fi impus înlocuirea a câteva mii de scaune montate între timp în inelul al treilea. Din acest motiv, conducerea a considerat că nu merită deschiderea inelului pentru doar două luni, preferând să o facă la revenirea pe stadion, cu acoperișul deja pus.
Acest moment este așteptat în sezonul 2027-28. Clubul insistă că acoperișul poate fi montat în patru-cinci luni, deși experții estimează un minim de șase. Conducerea și directorii executivi vor acționa prevăzător, iar Olivé a anunțat în Adunare că bugetul pentru sezonul următor nu prevede întoarcerea pe Spotify Camp Nou, înainte de ianuarie 2026, Barcelona urmând să dispute meciurile de acasă în prima parte a sezonului pe Olímpic Lluís Companys.