Ştefan Radu, premiat pentru perioada petrecută la Lazio

Fundaşul român Ştefan Radu a fost premiat pentru contribuţia adusă succeselor lui Lazio de-a lungul celor aprope zece ani petrecuţi în capitala Italiei

Ştefan Radu, Lazio
28 noiembrie 2017

În cursul serii de luni, Teatrul Ghione din Roma a fost locul care a găzduit un eveniment special, denumit “Premio Lazialità”, distincţia creată pentru a reuni mulţi dintre jucătorii importanţi care au evoluat la Lazio de-a lungul timpul şi care au avut o contribuţie semnificativă la succesul clubului din capitala Italiei. Printre cei premiaţi s-au numărat foşti fotbalişti importanţi precum Paolo Negro, Giuseppe Pancaro, Giuliano Giannichedda, Roberto Cravero, Igli Tare (fost atacant al lui Lazio şi actualul director sportiv al clubului capitolin), însă şi Ştefan Radu, fundaşul român adus de Lazio de la Dinamo Bucureşti în urmă cu aproape un deceniu.

De la venirea sa în tricoul biancoceleste, la borna a 200 de prezenţe în Serie A şi până la succesul din Cupa Italiei contra marii rivale AS Roma, Ştefan Radu a rememorat parcursul său în capitala Italiei: “Am venit la Roma în ianuarie 2008, prima dată sub formă de împrumut, apoi preşedintele clubului mi-a confirmat faptul că urma să fiu transferat definitiv.” – a declarat fostul apărător al celor de la Dinamo Bucureşti, citat de cotidianul italian Corriere dello Sport.

“Peste 200 de prezenţe în Serie A pentru Lazio? Da, reprezintă o performanţă de care sunt foarte mândru, dar se poate şi mai bine de atât. Giuseppe Wilson are peste 400 de prezenţe. Dacă este un total imposibil de ajuns? Pentru mine reprezintă un obiectiv la nivel personal, depinde de preşedinte şi de oficialii clubului dacă vor dori să îmi prelungească contractul.” – a explicat Ştefan Radu care mai apoi a fost întrebat care este motivul evoluţiilor sale bune din actualul campionat: “Accidentările repetate şi-au pus amprenta asupra randamentului, însă în acest an am putut să joc constant, avem un grup solid şi suntem încrezători în şansele de a realiza o performanţă importantă.” – a adăugat fundaşul român.

“În România am crescut în peluză, îmi place mereu să sărbătoresc alături de suporteri.” – a completat Ştefan Radu, întrebat despre raportul foarte bun pe care îl are cu fanii lui Lazio. Despre cea mai frumoasă amintire din perioada petrecută în tricoul biancoceleste, fundaşul român afirmă: “Finala Cupei Italiei de pe 26 mai 2013. O cupă care va rămâne întotdeauna în amintirea mea şi în istoria lui Lazio. A fost o săptămână extrem de dificilă, în cantonamentul de la Norcia abia reuşeam să dormim. Tensiunea era foarte mare, fanii din peluză au venit şi ne-au spus: “Dacă nu câştigaţi, fugiţi.” A fost un moment greu, dar bucuria a fost cu atât mai mare.”

În final, Ştefan Radu a confirmat că intenţionează să îşi încheie cariera la Lazio (“Da, cu siguranţă”) şi că nu ia în calcul o revenire la echipa naţională a României (“Alegerea legată de echipa naţională am luat-o deja de multă vreme.”)