Ashley Young 25
Anthony Martial 32
Jesse Lingard 86
Watford – Manchester United 2-4. Ashley Young, la primele goluri în Premier League după 18 luni
Manchester United s-a impus pe Vicarage Road Stadium contra celor de la Watford, într-un meci contând pentru etapa a-14-a din Premier League
Manchester United a întrerupt seria rezultatelor negative în partidele de Premier League disputate pe teren străin, prin succesul consemnat în etapa a-14-a de campionat, pe Vicarage Road Stadium contra celor de la Watford, după remiza cu Liverpool şi eşecurile cu Huddersfield Town, respectiv campioana Chelsea. Victoria obţinută în faţa unui adeversar în formă precum Watford, care a impresionat în prima parte a actualei stagiuni, face ca Manchester United să se afle la cel mai bun început de sezon la nivel de Premier League după retragerea lui Sir Alex Ferguson, însă având în vedere randamentul şi evoluţiile aproape de perfecţie ale lui Manchester City, „Diavolii” nu se pot bucura de un statut de favorită în ceea ce priveşte lupta pentru câştigarea titlului.
Antrenorul gazdelor, Marco Silva, a trebuit să se descurce la acest meci fără o serie de jucători importanţi precum Miguel Britos, Nathaniel Chalobah, Younes Kaboul, Craig Cathcart, Thomas Hoban şi Isaac Success fiind cu toţii accidentaţi. În aceste condiţii Adrian Mariappa, Christian Kabasele şi Sebastian Proedl au alcătuit compartimentul defensiv, Abdoulaye Doucoure şi Tom Cleverley au evoluat pe zona centrală a liniei de mijloc, cu Marvin Zeegelaar, respectiv Kiko pe cele două benzi şi un trident ofensiv format din Will Hughes, Richarlison, respectiv Andre Gray.
De partea cealaltă, fundaşii Eric Bailly şi Phil Jones rămân cei mai importanţi oameni indisponibili în tabăra „Diavolilor”. Tehnicianul portughez a trimis pe teren o formaţie dispusă într-o aşezare similară, cu Marcos Rojo, Chris Smalling şi Victor Nilsson Lindeloef în apărare, Ashley Young, Nemanja Matic, Paul Pogba şi Antonio Valencia la mijloc, respectiv Anthony Martial şi Jesse Lingard aflaţi în sprijinul atacantului belgian Romelu Lukaku.
Watford a început meciul într-o manieră curajoasă, reuşind să aibă de partea sa posesia chiar şi să pună uşor în dificultate defensiva oaspeţilor, printr-o serie de centrări periculoase, deşi fără a-l întrebuinţa cu adevărat pe portarul David De Gea. Însă în ciuda unui joc solid, Watford s-a regăsit condusă cu două goluri pe tabelă până în minutul 25, după dubla lui Ashley Young: jucătorul englez crescut chiar la centrul de tineret al lui Watford nu mai marcase în Premier League de pe 17 mai 2016, când înscria în succesul lui Manchester United, scor 3-0 pe Old Trafford contra celor de la Bournemouth, însă două splendide execuţii din afara careului ale jucătorului de bandă au dat peste cap planurile antrenorului Marco Silva. Iar Manchester United şi-a asigurat practic victoria încă din prima repriză, Anthony Martial profitând de o degajare greşită a defensivei gazdelor pentru a duce scorul la 3-0 după o lansare a lui Romelu Lukaku, care astfel şi-a trecut în cont o pasă de gol.
Watford a încercat să ofere un răspuns în partea secundă şi nu a fost departe de o performanţă de excepţie: o revenire spectaculoasă în faţa unei formaţii conduse de pe bancă de către Jose Mourinho reprezintă o realizare cu care nu multe echipe se pot lăuda. Manchester United s-a mulţumit să gestioneze cu atenţie situaţia de pe tabelă şi a pus în scenă un joc defensiv care a părut să funcţioneze perfect până cu un sfert de oră înainte de final, când gazdele au beneficiat de o lovitură de la 11 metri, transformată cu precizie de Troy Deeney. Golul de 3-1 a readus entuziasmul în jocul lui Watford, care s-a aruncat în atac şi a început să spere cu adevărat în minutul 84, după reuşita lui Abdoulaye Doucoure, al cărui şut plasat de la marginea careului l-a învins pe De Gea. Inevitabil, oamenii lui Marco Silva au mizat totul pe cartea atacului, în tentativa de a completa o revenire memorabilă, însă Manchester United a profitat rapid pe contraatac şi a refăcut avantajul de două goluri la capătul unei pătrunderi individuale a lui Jesse Lingard.
Scor final 4-2 şi Manchester United continuă să facă tot posibilul pentru a pune presiune pe rivala locală Manchester City, aflată pe primul loc al clasamentului Premier League, însă momentan cu un avantaj de doar cinci puncte, în aşteptarea partidei pe care oamenii lui Pep Guardiola o vor disputa miercuri seara, pe teren propriu cu Southampton.
ECHIPELE în meciul Watford - Manchester United
- 1Gomes
- 6Mariappa
- 27Kabasele
- 5Prödl
- 21Femenía
- 16Doucouré
- 8Cleverley
- 22Zeegelaar
- 19Hughes
- 18Gray
- 11Richarlison
- 5Rojo
- 12Smalling
- 2Lindelöf
- 18Young
- 31Matić
- 6Pogba
- 25Valencia
- 11Martial
- 14Lingard
- 9Lukaku
- 1De Gea
Watford (343)
Manchester United (3421)
Statisticile meciului Watford - Manchester United
- Total: 12
- Pe poartă: 3
- Watford
- Manchester United
- Total: 15
- Pe poartă: 7
Meciuri precedente între Watford și Manchester United
2019-2020
-
Duminică, 22 dec. 2019Premier League
-
Duminică, 23 feb. 2020Premier League
2018-2019
-
Sâmbătă, 15 sep. 2018Premier League
-
Sâmbătă, 30 mar. 2019Premier League
2017-2018
-
Marți, 28 nov. 2017Premier League
-
Duminică, 13 mai. 2018Premier League
2016-2017
-
Duminică, 18 sep. 2016Premier League
-
Sâmbătă, 11 feb. 2017Premier League