Alexis Sanchez, bilanţ negativ după primele luni în tricoul lui Manchester United
Atacantul adus de Manchester United în ianuarie de la Arsenal, Alexis Sanchez, a analizat primele sale luni pe Old Trafford
Alexis Sanchez a recunoscut că nu poate fi mulţumit de evoluţiile sale odată cu transferul la Manchester United de la Arsenal în perioada de mercato din ianuarie. Atacantul chilian în vârstă de 29 de ani, autor al unui singur gol în cele zece apariţii pentru Manchester United, a precizat că aşteptările sunt foarte mari din partea sa şi a recunoscut că a întâmpinat dificultăţi de adaptare ca urmare a mutării „abrupte” din această iarnă:
„Deoarece am pretenţii mult mai mari din partea mea, mă aşteptam la un început mai bun.” – a declarat Alexis Sanchez, aflat în cantonamentul echipei naţionale, înainte de meciul amical cu Suedia, programat a se disputa sâmbătă – „După venirea mea la United, a fost dificil să schimb totul atât de repede. Schimbarea de club s-a făcut foarte abrupt, a fost prima dată când m-am mutat de la o echipă în luna ianuarie, însă mult lucruri dificile s-au întâmplat în viaţa mea.” – a explicat fostul jucător al celor de la FC Barcelona şi Arsenal.
Alexis Sanchez a confirmat apoi faptul că a luat în considerare varianta de a nu merge la echipa naţională în vederea următoarelor două teste de verificare, pentru a rămâne la antrenamentele lui Manchester United şi a încerca astfel să pună la punct o serie dintre lucrurile care nu au mers în aceste primele luni pe Old Trafford, însă a adăugat că o discuţie ulterioară cu Claudio Bravo, căpitanul echipei naţionale a statului Chile, l-a convins în cele din urmă să onoreze convocarea: „Am cerut iniţial permisiunea pentru a lipsi de la aceste meciuri amicale, însă apoi m-am gândit mai bine şi am discutat cu Claudio şi i-am spus că trebuie să rămânem cu toţii uniţi.” – a concluzionat atacantul în vârstă de 29 de ani.
Echipa naţională a statului Chile, care nu a reuşit să obţină calificarea la Campionatul Mondial din Rusia, va disputa două partide amicale, cu Suedia (sâmbătă), respectiv Danemarca, trei zile mai târziu. Alexis Sanchez va reveni apoi la antrenamentele lui Manchester United şi va începe pregătirea în vederea următorului meci de campionat, programat a se disputa pe Old Trafford, împotriva celor de la Swansea City, în tentativa echipei lui Jose Mourinho de a-şi menţine poziţia secundă în clasamentul Premier League.