Alexis Sanchez, primele impresii după transferul la Manchester United

 
Răzvan
23 ianuarie 2018

Alexis Sanchez a discutat despre transferul său la Manchester United, după cei trei ani şi jumătate petrecuţi în tricoul lui Arsenal



Alexis Sanchez, Manchester United
Alexis Sanchez, Manchester United

Schimbul de jucători dintre Manchester United şi Arsenal, cu Alexis Sanchez ajuns pe Old Trafford şi Henrikh Mkhitaryan în tricoul grupării londoneze, a fost în cele din urmă oficializat de cele două cluburi, însă discuţiile privind decizia fostului jucător al celor de la Udinese şi Barcelona de a părăsi formaţia de pe Emirates nu au ajuns nici pe departe la final. Alexis Sanchez a precizat că a ales să se despartă de Arsenal din aceleaşi motive care l-au determinat şi pe Thierry Henry, cel mai bun marcator din istoria clubului, să facă o alegere similară în 2007, când atacantul francez a semnat cu FC Barcelona.

În cursul săptămânii, foşti jucători precum Martin Keown sau Ian Wright l-au criticat dur pe jucătorul chilian, caracterizat de Martin Keown ca fiind “cel mai mare mercenar din fotbal.” Răspunsul lui Alexis Sanchez a venit prin intermediul unui mesaj publicat pe contul personal de Instagram: “Există oameni, foşti jucători ai clubului, care au vorbit fără să se afle în cunoştinţă de cauză, fără să ştie ceea ce se întâmplă în interiorul clubului. Trebuie să spun că am dat întotdeauna 100%, până în ultima mea zi, când l-am rugat pe Mister [Arsène Wenger, antrenorul lui Arsenal] să mă trimită pe teren, deoarece am dorit să îmi aduc contribuţia.”

Alexis Sanchez a oferit exemplul lui Thierry Henry, care a câştigat două trofee UEFA Champions League şi două titluri în La Liga alături de FC Barcelona, după transferul de la Arsenal: “Îmi amintesc astăzi o conversaţie pe care am avut-o cu Henry, un jucător istoric al lui Arsenal, care a schimbat echipa din acelaşi motiv, iar astăzi a venit rândul meu.” – a explicat talentatul jucător chilian.

Referitor la mutarea la Manchester United, Alexis Sanchez a adăugat: “Sunt încântat să am posibilitatea de a veni la cel mai mare club din lume. Am petrecut trei ani şi jumătate minunaţi la Arsenal şi voi păstra cu mine momentele plăcute petrecute la acel club minunat, alături de fanii săi. Ocazia de a evolua pe acest stadion istoric şi de a lucra cu Jose Mourinho a reprezentat o oportunitate pe care nu o puteam refuza. Sunt mândru că voi fi primul jucător din Chile care evoluează pentru echipa mare a lui Manchester United şi sper că le voi putea demonstra fanilor din întreaga lume de ce clubul a dorit să mă aducă aici.” – a concluzionat Alexis Sanchez.