Analiză SkySports a transferurilor lui ManUnited: „colosul, orientat pe drumul cel bun”

În încercarea de a corecta erorile care au dus la cel mai slab sezon in istoria clubului, Manchester United a adoptat o nouă strategie de transferuri, bazată pe date analitice.

Articol scris de
5 septembrie 2025
Distribuie articolul:
Mbeumo, Sesko și Cunha, prezentați fanilor după transferul la Manchester United
Mbeumo, Sesko și Cunha, prezentați fanilor după transferul la Manchester United

Manchester United a intrat în perioada de mercato din vară cu misiunea de a începe să repare erorile care au cauzat cel mai slab sezon din istoria clubului în Premier League, după cum se arată într-o analiză publicată de SkySports UK.

Locul 15 obținut în sezonul trecut a reprezentat un minim istoric pentru United, care nu a reușit să convingă pe gazon. Campania s-a încheiat cu o altă dezamăgire – înfrângerea în finala Europa League contra lui Tottenham – ceea ce a lăsat-o pe United fără Champions League (ba chiar în afara cupelor europene) și a crescut și mai mult importanța acestui mercato estival.

Ajuns la club în noiembrie sezonul trecut, Ruben Amorim a avut abia acum primul său mercato de vară la conducerea echipei de pe Old Trafford. United s-a mișcat repede: l-a adus pe Matheus Cunha devreme, apoi i-a transferat pe Bryan Mbeumo și Benjamin Sesko și l-a securizat pe Senne Lammens chiar în ultima zi.

Totodată, s-au înregistrat și plecări: Alejandro Garnacho și Antony au fost vânduți definitiv la Chelsea, respectiv Real Betis, iar Marcus Rashford, Jadon Sancho și Rasmus Højlund au plecat sub formă de împrumut.

O nouă abordare bazată pe date pe Old Trafford

Manchester United își va analiza politica de transferuri din această vară prin patru întrebări esențiale:

  1. Este lotul mai bun acum decât la finalul sezonului trecut?
  2. Au reușit să aducă toate țintele prioritare?
  3. Se încadrează fiecare achiziție în noile criterii ale clubului (vârstă, profil, cost) ?
  4. Au reușit să se debaraseze de jucătorii cu salarii mari, care nu intră în planurile lui Amorim?

Chiar și cel mai critic suporter ar trebui să recunoască faptul că răspunsul la toate aceste întrebări este „da”.

Asta nu înseamnă că problemele lui United s-au rezolvat. Departe de asta. Clubul este un adevărat colos care a rătăcit direcția prea mult timp, lovindu-se de numeroase obstacole pe drum. Iar drumul către a deveni din nou pretendente la titlul din Premier League este încă foarte lung; în ceea ce privește Champions League, șansele rămân reduse.

Totuși, conducerea clubului știe că va fi nevoie de timp și efort pentru a-i transforma în rivali constanți pentru Liverpool, Arsenal și Manchester City. Nu fug de această realitate și au încredere că au început reparația de la temelie pentru a reduce diferența față de cele mai bune echipe din campionat. Acest mercato a fost primul pas, iar colosul pare să fi fost orientat pe drumul cel bun.

Strategia de transferuri a lui United din această vară a fost simplă, strategică și din ce în ce mai mult bazată pe date analitice. Conducerea de pe Old Trafford știe că vor fi necesare mai multe ferestre de transferuri pentru a aduce lotul la nivelul dorit, timp în care vor exista dezechilibre și momente dificile. Amorim este pe deplin de acord cu acest plan.

Restricțiile financiare i-au obligat să prioritizeze și e clar că prioritatea a fost să facă din United o forță ofensivă din nou, chiar dacă asta a însemnat amânarea altor poziții deficitare.

De ce accentul a fost pus pe atac, nu pe apărare

De ce s-a concentrat Manchester United pe compartimentul ofensiv, cheltuind 207,2 milioane £ pe trei jucători, în detrimentul altor poziții? Directorul sportiv Jason Wilcox și echipa sa au analizat în detaliu trecutul recent. Concluzia: în afară de cele trei echipe retrogradate, doar Everton a marcat mai puține goluri decât United sezonul trecut.

Pentru un club celebru mai presus de toate pentru fotbalul său ofensiv și spectaculos, asta a fost dezastruos. A devenit o prioritate absolută, motiv pentru care au fost vizați Cunha (62,5 milioane £), Mbeumo (71 milioane) și Sesko (73,7 milioane).

Transferurile realizate de Manchester United în vara 2025

Înainte de a încerca să-i transfere, analiștii clubului și scouterii au produs propriile rapoartele. Abia după ce au fost puse cap la cap – „inimă și minte”, dacă vreți – s-a stabilit ierarhia țintelor. În ochii lui United, acești trei jucători erau „cei mai buni disponibili” pentru rolurile de care echipa avea nevoie. Au fost luați la preț corect de piață, pe salarii sustenabile și în linie cu noua structură.

Datele erau clare: pentru ca United să urce în clasament, trebuia să marcheze mai multe goluri, mai important decât să primească mai puține. Calculele arătau că, dacă ar marca același număr de goluri ca anul trecut, ar fi imposibil să prindă top 6.

În schimb, doar Everton și Crystal Palace avuseseră statistici defensive mai bune decât United dintre echipele de sub primele nouă. Și totuși, pentru fani poate părea ciudat, având în vedere că United a încasat 54 de goluri în 38 de meciuri și a încheiat cu golaveraj -10. În realitate a fost al treilea cel mai slab sezon defensiv al clubului în era modernă, iar celelalte două au avut loc și ele în intervalul ultimilor cinci ani.

Nu e vorba că echipa de scouting a lui United nu este conștientă de fragilitățile defensive și de nevoia de întăriri la mijloc, ci mai degrabă că lipsa de goluri a fost considerată o urgență mai mare. Iar soluții rapide pentru întreg lotul nu există, după cum s-a văzut în cazul portarilor…

Martinez vs Lammens

Mulți din fotbal s-au întrebat: de ce, dacă unul dintre cei mai buni portari din lume este în mod public interesat să vină pe Old Trafford, îl refuzi și alegi un tânăr încă neconfirmat?

Aceasta este realitatea alegerii lui Senne Lammens în locul lui Emi Martinez. Campionul mondial cu Argentina este fără îndoială unul dintre cei mai buni portari din lume. Dar are 33 de ani, ar fi costat peste 30 de milioane de lire, ar fi cerut un salariu uriaș și nu ar fi adus valoare de revânzare. Același raționament explică de ce United nu a intrat în competiție cu Manchester City pentru Gianluigi Donnarumma.

Au mers pe Lammens, un portar încă departe de nivelul lui Donnarumma sau Martinez, dar care se încadrează în noua structură salarială și cu potențial confirmat de analiza statistică și scouteri. Sezonul trecut, Lammens a avut unul dintre cele mai mari rapoarte de „goluri evitate” din Europa, a făcut mai multe parade decât orice alt portar din top 10 campionate europene și a arătat că se descurcă cu mingea la picior, având cele mai multe pase progresive dintre portarii sub 23 de ani.

Doar 17,3 milioane de lire? Jumătate din prețul lui Martinez? Pentru United a fost o afacere bună.

„Bomb squad”-ul lui United

Clubul vrea să evite greșelile trecutului, când jucători cu nume mari și salarii uriașe au ajuns să fie rezerve scumpe sau, și mai rău, spectatori de lux în tribuna Sir Alex Ferguson.

Conducerea e mulțumită că vara aceasta a reușit să se despartă de mulți jucători excedentari. Chelsea crede că a făcut un super transfer cu Garnacho pentru 40 de milioane de lire, dar United e la fel de mulțumită: e cea mai mare sumă încasată vreodată pe un jucător crescut la academie.

Barcelona îi plătește integral salariul lui Rashford pentru acest sezon. Antony, Højlund și Jadon Sancho au plecat și ei, reducând zgomotul din jurul echipei și al antrenorului.

Nu se poate ascunde faptul că United a irosit sume mari pe jucători cu nume sonore care pur și simplu nu au confirmat pe Old Trafford.

„Bomb squad”-ul i-a costat aproape 100 de milioane de lire în pierderi. Antony a fost adus de la Ajax pentru 86 de milioane în 2022, iar acum a fost vândut la Betis pentru doar 21,7 milioane. Højlund a costat 72 de milioane când a venit de la Atalanta în urmă cu doi ani, acum e împrumutat la Napoli, cu obligație de cumpărare pentru 43 de milioane de lire dacă echipa se califică în Champions League.

Transferul lui Sancho la Aston Villa nu e definitiv, dar United recuperează 80% din salariu și o taxă de împrumut consistentă. Doar Tyrell Malacia a rămas la Carrington, după ce mutarea sa la Elche a căzut în ultima zi de mercato.

Mainoo și linia de mijloc

United nu se ascunde de greșelile trecutului și acceptă că va trebui să plătească pentru a le corecta. Dar acest mercato a adus dovada unei discipline financiare noi, astfel încât să fie mai puține greșeli costisitoare în viitor. Faptul că nu au cedat tentației de a plăti exagerat pentru Carlos Baleba (Brighton cerea 100 de milioane de lire pentru mijlocașul de 21 de ani) e un exemplu. United îl apreciază, se potrivește profilului, are statistici bune, dar calculele financiare nu ieșeau.

Mulți fani se întreabă de ce mijlocul nu a fost considerat prioritate.

Gary Neville spunea după 1-1 cu Fulham: „Pe zona centrală, cred că United trebuie să facă un transfer acum. Mi-ar fi plăcut să cred că (Kobbie) Mainoo poate face pasul, dar e clar că în acest moment Amorim nu mizează pe el”.

Conform Sky Sports News, mijlocul este o zonă pe care Wilcox ar vrea să o întărească în condiții potrivite, dar nu a fost o prioritate absolută. Privind atent, United are deja patru internaționali de seniori acolo.

Amorim a fost esențial în ajustarea rolului lui Casemiro, pe care îl consideră mai în formă și mai influent decât sezonul trecut. Iar Bruno Fernandes ocupă fericit rolul de mijlocaș central alături de el, în timp ce Cunha preia rolul de număr 10 avansat.

Mainoo încă nu a fost titular în Premier League în acest sezon și așteaptă momentul său. Un mijlocaș tânăr, care a fost titular pentru Anglia în finala Campionatului European sezonul trecut, are acum dificultăți să intre în primul 11 al lui Amorim.

De ce să cumperi alți mijlocași dacă un jucător de asemenea calitate nu prinde echipa? United e ferm convinsă să nu îl vândă. În ultima săptămână de mercato, Mainoo a cerut clubului să îi caute o ieșire, frustrat de lipsa de minute. Răspunsul a fost un „nu” categoric: Amorim și clubul îl vor păstra. Are contract lung. Nu e de vânzare.

Proiectul United este mai mult evoluție decât revoluție. E un proces în derulare. Fereastra de transferuri din această vară nu a fost perfectă, dar conducerea a rămas fidelă principiilor și strategiei. Sunt mulțumiți de veniri și plecări. Consideră că au recuperat o parte din teren față de rivali. Dar știu că drumul rămâne lung.

Speranța pe Old Trafford e că, odată ce colosul a început să urmeze o direcție mai stabilă și rațională, vor apărea mai puține gropi pe drum.