Rúben Amorim are un atac complet nou și un portar tânăr, patru transferuri care dezvăluie abordarea lor pe două direcții din această vară.
Una dintre marile controverse de după derby-ul de weekend trecut a fost de ce Manchester United nu l-a transferat pe portarului Gianluigi Donnarumma în vară.
În schimb, căpitanul Italiei a ajuns la Manchester City și a debutat excelent în victoria cu 3-0, care a adăugat și mai multă presiune asupra antrenorului principal Rúben Amorim și a ridicat noi semne de întrebare asupra strategiei de transferuri a clubului.
Telegraph Sport analizează în detaliu fereastra de transferuri a lui United pentru a explica ce s-a întâmplat cu situația portarilor, de ce a plecat André Onana, de ce clubul a adoptat o abordare pe două direcții în privința transferurilor din această vară și de ce s-a decis achiziționarea unui „număr 9” în locul unui „număr 6”, chiar dacă se știa că este nevoie de un mijlocaș.
Analiza este foarte asemănătoare cu cea făcută în urmă cu câteva săptămâni de Sky Sports și care poate fi citită AICI. În schimb, în Telegraph este explicată mai amănunțit situația portarilor și, mai ales, de ce United i-a refuzat pe Donnarumma și Emi Martinez, doi dintre cei mai buni goalkeeperi ai momentului.
Situația portarilor
United a avut ocazia să îl transfere pe Donnarumma la începutul perioadei de mercato, când a devenit clar că acesta era împins spre despărțirea de Paris Saint-Germain. Totul a început cu refuzul clubului parizian de a accepta pretențiile salariale ale lui Donnarumma pentru un nou contract – mai avea un an rămas – și s-a încheiat cu pierderea încrederii antrenorului Luis Enrique în el.
Motivul principal pentru care United nu a insistat a fost cel financiar. Pur și simplu nu și-l permiteau, ceea ce poate să îi frustreze pe suporteri, dar clubul a primit o cerere de transfer de până la 35 milioane de lire sterline, plus un salariu anual de circa 17,4 milioane de lire (aproximativ 330.000 pe săptămână).
Asta însemna un cost total, pe un contract de cinci sau șase ani, de peste 130 de milioane de lire, mai mult decât era dispusă United să investească într-un singur jucător care ar fi devenit imediat cel mai bine plătit din lot.
Nu se știe dacă City a ajuns la aceste cifre – iar suma de transfer a lui Donnarumma a scăzut, fiind de aproximativ 26 milioane de lire, în timp ce au recuperat 12 milioane prin vânzarea lui Ederson – dar United a urmat o altă strategie.
Pentru o vreme, părea că vor continua cu ce aveau deja: Onana, Altay Bayındır și veteranul Tom Heaton, al treilea portar din lot.
Însă acea încredere a început să se risipească. United știa deja că îl va pierde pe Onana timp de șase săptămâni în acest sezon din cauza Cupei Africii pe Națiuni, dar, mai important, a devenit clar că nu urma să fie prima opțiune a lui Amorim.
Având în vedere vârsta lui (29 de ani), statutul și salariul ridicat, situația nu era sustenabilă – mai ales că Onana și-a exprimat și dorința de a pleca dacă apărea oportunitatea potrivită.
Cei de United au fost nemulțumiți și de condiția fizică a lui Onana. Acesta a raportat o problemă la ischiogambieri încă din prima zi a pregătirii de vară, apoi o accidentare completă în a doua zi, ceea ce a ridicat semne de întrebare cu privire la forma lui fizică după vacanță.
Odată cu ieșirea din calcule a lui Onana, Amorim a lucrat cu Bayındır și Heaton, iar în mintea lui exista clar ideea de a începe sezonul cu portari care fuseseră antrenați mai îndeaproape în sistemul de joc pe care dorea să îl implementeze, având în vedere că există mai mult timp disponibil în perioada de pregătire.
Când Onana a revenit, nu s-a aflat nici măcar pe banca de rezerve la primul meci din Premier League. Iar atunci când a primit șansa sa, înfrângerea din Carabao Cup împotriva echipei Grimsby Town din League Two, prestația sa a fost modestă, la fel cum fusese și în finala Europa League, în timp ce Bayındır a apărat poarta în ultimul meci de campionat contra lui Aston Villa.
United a primit o ofertă din partea clubului turc Trabzonspor care, esențial, acoperea integral salariul lui Onana, iar jucătorul a dorit să plece, astfel că transferul s-a realizat rapid, sub formă de împrumut. Pentru Onana a fost o cădere în dizgrație, având în vedere că fusese transferat cu doar doi ani în urmă de Erik ten Hag pentru 47,2 milioane de lire.
United avea deja un acord pentru semnarea lui Senne Lammens de la Royal Antwerp (Belgia), dar exista și posibilitatea de a-l aduce pe mult mai experimentatul și mai în vârstă – cu 10 ani mai mare – Emiliano Martínez de la Aston Villa. United s-a interesat de posibilitatea unui împrumut, dar chiar și în ultima zi de mercato Villa ar fi cerut 30 milioane de lire, iar așteptările salariale ale portarului argentinian ajungeau la 10 milioane pe an.
Așadar, vârstă și experiență sau potențial? United a ales a doua variantă, nu în ultimul rând pentru că se temeau ca alt club să nu îl transfere pe Lammens, pe care îl văd drept viitorul lor „număr 1” pentru următorul deceniu.
În trecut, clubul ar fi mers pe varianta Martínez, dar, deși ar fi oferit o soluție imediată, argentinianul căuta un contract lung, iar United se întreba dacă nu ar regreta mutarea peste doi ani.
Dar de ce a fost semnat Lammens atât de târziu? United trebuia mai întâi să creeze spațiu financiar, nu pentru a respecta regulile de profitabilitate și sustenabilitate sau fair-play-ul financiar, ci pur și simplu pentru a genera lichidități. Asta a însemnat să se despartă de jucători precum Alejandro Garnacho, Marcus Rashford, Jadon Sancho și Antony, care în cele din urmă au plecat, fie definitiv, fie sub formă de împrumut.
Din nou, în trecut United ar fi cumpărat mai întâi și abia apoi ar fi încercat să vândă. De data aceasta, erau siguri că Lammens era disponibil dacă îl doreau și l-au semnat pentru o sumă inițială de 18,1 milioane de lire plus bonusuri. Au considerat că este o abordare mai disciplinată, în linie cu strategia lor.
Strategia de transferuri pe două direcții
United a intrat în vară cu o strategie clară. Vizau două tipuri de jucători care să se integreze imediat în echipă. Prima prioritate era aducerea unor fotbaliști consacrați și validați în Premier League, capabili să intre direct în primul 11. Știau că pentru aceștia trebuie să plătească prețul integral, dar sunt convinși că nu au supraplătit pentru Matheus Cunha – 62,5 milioane de lire plătite către Wolverhampton Wanderers prin activarea clauzei de reziliere – sau pentru Bryan Mbeumo, achiziționat de la Brentford pentru 71 milioane.
În special suma pentru Mbeumo a generat critici, mulți considerând că United a plătit prea mult, mai ales pentru că cei de la Brentford au negociat dur pentru atacantul lor. Totuși, contraargumentul este acesta: uitați-vă la sumele plătite ulterior în aceeași perioadă, precum cele 55 milioane de lire investite de Newcastle United pentru Yoane Wissa, fost coleg de echipă al lui Mbeumo, după ce inițial oferiseră doar 25 milioane.
Apoi au trecut la categoria jucătorilor tineri, cu potențial mare – Lammens și Benjamin Šeško, adus de la RB Leipzig pentru 66,4 milioane de lire plus 7,3 milioane în bonusuri. Evident, aici riscul e mai mare, dar United are încredere că echipa de scouting a făcut alegerile corecte.
Chiar dacă Šeško nu mai jucase în Premier League, nici Hugo Ekitike – transferat la Liverpool – nu avea experiență în Anglia, iar datele analitice sugerează că ambii vor reuși.
De asemenea, există convingerea că niciunul dintre cele patru mari transferuri din această vară nu este în afara pieței sau a grilei salariale a clubului – ceea ce nu ar fi fost valabil dacă ar fi semnat cu Donnarumma. Adevărul este că City se afla într-o poziție financiară mult mai solidă pentru a-l transfera.
United arată spre greșelile trecutului, când clubul a făcut transferuri indiferent de cost, iar acestea nu au dat randament. Acele erori au afectat grav finanțele și au lăsat echipa cu prea mulți jucători greu de vândut. Încă plătesc prețul pentru asta, după cum a arătat această vară.
De data aceasta, cei de la United cred că au abordat lucrurile mai disciplinat. În ferestrele de transfer anterioare, au intrat adesea în panică și au făcut achiziții în grabă care au eșuat, în special în ultimele zile de mercato.
Modul în care l-au transferat pe Lammens arată, spun ei, că acest lucru s-a schimbat, iar pregătirea minuțioasă pentru Šeško le-a permis să ia fața celor de la Newcastle fără să plătească excesiv.
Un „număr 9” în loc de un „număr 6”
Aceasta a fost una dintre cele mai mari dileme ale verii pentru United. Clubul a decis că are nevoie de un nou vârf de atac pentru a completa compartimentul ofensiv refăcut, dar știa, de asemenea, că echipa ar fi îmbunătățită de un mijlocaș central de control, potrivit pentru sistemul foarte specific 3-4-2-1 al lui Amorim.
Dar nu existau fonduri pentru ambele. Nu într-o singură fereastră. Și nu după ce au plătit pentru Mbeumo și Cunha. Așa că au avut de făcut o alegere și au prioritizat atacul.
Motivul? Statisticile din sezonul precedent arătau că, în ciuda creativității lui Bruno Fernandes, principala problemă a lui United era lipsa de goluri. Argumentul era acesta: dacă ar fi încasat același număr de goluri ca anul trecut în Premier League (54 – cu cinci mai puține decât Brighton, locul 8), dar ar fi marcat cu 30 mai multe decât cele 44 înscrise (doar cele trei echipe retrogradate și Everton au marcat mai puțin), asta i-ar fi putut urca zece locuri în clasament (de pe 15).
Evident, este o analiză simplistă și neștiințifică, dar principiul este de înțeles. Așa că United a decis să prioritizeze ofensiva, renunțând la Rasmus Højlund (care marcase doar patru goluri în campionat) și semnând cu Šeško.
United încercase anterior și pentru Liam Delap, care avea o clauză de reziliere accesibilă, de 30 milioane de lire, la Ipswich Town, dar acesta a ales Chelsea. Iar în cazul lui Ollie Watkins de la Aston Villa, vârsta lui – 29 de ani – a fost un factor eliminatoriu.
Datele clubului mai arătau că, deși Amorim își dorește un „număr 6”, mijlocul nu reprezintă o problemă la fel de mare ca atacul. Rămâne o problemă, dar United creează mult mai multe ocazii, având cel mai mare xG („goluri așteptate”) din Premier League. Încă nu le transformă în goluri.
Totuși, ar fi surprinzător dacă United nu ar încerca să îl transfere pe Carlos Baleba de la Brighton, jucător extrem de apreciat de Amorim, vara viitoare, după ce primele tatonări au fost respinse. Brighton cere o sumă comparabilă cu cele 115 milioane plătite de Chelsea pentru Moisés Caicedo, iar United pur și simplu nu își permite acum.
Și în privința lui Amorim?
Mai există o statistică pe care United o are în vedere, legată de antrenorul lor, și anume modul în care a început Andoni Iraola la Bournemouth în sezonul 2023-24, când echipa nu a câștigat niciunul dintre primele nouă meciuri de campionat, pierzând șase. Dar Bournemouth, acum pe locul patru, a avut răbdare cu spaniolul, care s-a dovedit un succes răsunător.
Toate „datele” arătau că Bournemouth urma să progreseze. United cred că au dovezi similare în privința lui Amorim și a sistemului său în care continuă să aibă încredere.
Clubul este hotărât să rămână calm. La fel cum au făcut și în privința transferurilor din vară, spun ei. Rămâne de văzut dacă au luat deciziile corecte pe ambele fronturi.