Andrea Pirlo discută despre transferul lui Philippe Coutinho la Barcelona

 
Răzvan
8 ianuarie 2018

Fostul mijlocaş Andrea Pirlo consideră că suma plătită de FC Barcelona pentru transferul lui Philippe Coutinho de la Liverpool este una justificată



Philippe Coutinho, Barcelona
Philippe Coutinho, Barcelona

Fostul mijlocaş al celor de la Juventus şi AC Milan, Andrea Pirlo, retras din activitate la sfârşitul lui 2017, a precizat recent faptul că transferul lui Philippe Coutinho la FC Barcelona valorează întreaga sumă de 160 de milioane euro plătită de clubul catalan, cu atât mai mult având în vedere suma pe care Liverpool a fost dispusă să o plătească celor de la Southampton în schimbul mutării lui Virgil van Dijk în această iarnă. Talentatul playmaker brazilian Philippe Coutinho a fost prezentat oficial ca un jucător al lui FC Barcelona în cursul zilei de duminică, după ce transferul său de pe Anfield pe Camp Nou a fost finalizat, la capătul unor negocieri care au ţinut capul de afiş în presa din întreaga lume încă de vara trecută, când cele două cluburi nu au ajuns la un acord, iar atenţia s-a mutat deja pe perioada de mercato din ianuarie.

Multe s-au scris şi discutat despre intenţia celor de la FC Barcelona de a-l achiziţiona pe Philippe Coutinho, care s-a alăturat lui Liverpool în 2013, dar fostul internaţional italian Andrea Pirlo consideră că preţul este unul justificat având în vedere actuala piaţă de transferuri şi faptul că Liverpool l-a evaluat pe fundaşul olandez Virgil van Dijk la aproximativ 75-80 de milioane de euro în această lună: “Dincolo de nebunia preţurilor, suma care s-a plătit pe Coutinho se încadrează în valoarea preţurilor de astăzi.” – a declarat Andrea Pirlo, în cadrul unui scurt interviu acordat la microfonul Sky Sport Italia – “Dacă Virgil Van Dijk valorează 80 de milioane, atunci Coutinho cu siguranţă costă cel puţin dublu. Aşa este normal.” – a concluzionat fostul mijlocaş al celor de la Juventus şi AC Milan.

Philippe Coutinho a semnat deja un contract valabil pe următorii cinci ani şi jumătate cu liderul din clasamentul Primera Division şi se pregăteşte să evolueze alături de Lionel Messi, Luis Suarez sau Ousmane Dembele la Barcelona. Talentatul jucător brazilian, care a adunat 152 de prezenţe în Premier League şi a contribuit la Liverpool prin 41 de goluri, respectiv 35 de assist-uri, nu a evoluat în confruntarea din ultima etapă de campionat, câştigată de Barca cu scorul de 3-0 pe teren propriu cu Levante.