Cum a decurs la Barcelona cautarea unui atacant in vara 2008?
Desi a incercat sa isi asigure in vara serviciile lui Benzema, Adebayor sau Berbatov, Barcelona a ramas cu Samuel Eto'o ca atacant central.

Cotidianul Sport a rememorat pentru cititorii sai incercarile oficialilor Barcelonei de a gasi in aceasta vara un inlocuitor pentru Samuel Eto’o, jucator cazut in dizgratia conducerii si care nu intra in planurile tactice ale noului antrenor, Josep Guardiola.
Stafful tehnic al lui Guardiola a inceput munca de research cu o lista initiala de 15-20 de jucatori, fiecare dintre acestia fiind protatonistul unui raport detaliat. Din aceasta lista au fost „cernute” inca din start cateva nume, printre care si Jan-Klaas Huntelaar, jucator despre care Johan Cruyff (in mod evident un excelent cunoscator al fotbalului olandez) nu ar fi avut o impresie prea grozava dar care a semnat recent pentru Real Madrid.
Prima optiune pentru Barcelona a fost Karim Benzema (20 de ani) dar catalanii si-au vazut eforturile zadarnicite de refuzul categoric al conducerii lui Lyon de a-si vinde atacantul, desi oficialii Barcelonei ar fi fost dispusi sa puna pe masa o oferta de 40 de milioane de euro.
Catalanii s-au reorientat atunci spre Emmanuel Adebayor (24 de ani, Arsenal) si Dimitar Berbatov (27, Tottenham) dar nici in aceste cazuri nu au avut sorti de izbanda, platind tribut blocajului de pe piata transferurilor, determinat in mare masura de lunga poveste a trecerii lui Cristiano Ronaldo de la Manchester United la Real Madrid si de incertitudinea transferurlui lui Drogba la Inter Milano.
Oficialii Barçei au incercat sa puna la punct un schimb de jucatori, oferindu-l pe Eto’o si diverse sume de bani contra lui Adebayor sau Ibrahimovic (27, Inter), dar afacerile au picat din cauza pretentiilor financiare prea ridicate ale atacantului camerunez.
In cele in urma, desi au mai fost vehiculate nume precum Gomez (23, Stuttgart) sau Luca Toni (31, Bayern Munchen), Barcelona a ramas cu Samuel Eto’o si acest lucru s-a dovedit o carte castigatoare, camerunezul marcand pana acum 15 goluri in 15 etape de campionat.
2 comentarii