Dani Alves, convocat pentru amicalul Brazilia – Italia
Fundasul lateral Dani Alves a fost convocat pentru meciul amical dintre Brazilia si Italia care va avea loc la Londra pe 10 februarie

Fundasul lateral Dani Alves a fost convocat pentru partida amicala pe care nationala Braziliei o va sustine pe 10 februarie la Londra contra campioanei mondiale en-titre, reprezentativa Italiei.
Dani Alves este recompensat astfel de selectionerul Carlos Dunga pentru forma deosebita aratata in prima jumatate a sezonului la FC Barcelona. Titular incontestabil la echipa blaugrana, fundasul brazilian face pereche cu Lionel Messi in probabil cea mai buna banda dreapta din fotbalul actual. In plus, el s-a remarcat in echipa lui Guardiola prin numeroasele centrari de calitate pe care le furnizeaza si prin cele zece pase decisive concretizate cu gol de coechipieri.
Meciul dintre Brazilia si Italia va avea loc pe 10 februarie pe Emirates Stadium din Londra. Duelul dintre echipele care au in palmares cele mai multe Cupe Mondiale (cinci Brazilia, respectiv patru Italia) se va reedita in luna iunie a acestui an la Cupa Confederatiilor din Africa de Sud.
Dani Alves a evoluat si in ultimul meci disputat de nationala Cariocas, intrand pe teren in finalul meciului castigat cu 6-2 in fata Portugaliei in noiembrie 2008.
4 comentarii