Interviu Dani Alves: „Luam meciurile pe rand”

Partea a doua a interviului acordat recent de Dani Alves lui Guillem Balague.

Articol scris de - inițiatorul proiectului FootballClub.ro, urmăritor fidel al meciurilor din La Liga, Premier League și Bundesliga, cu peste 1000 de cronici și alte articole scrise despre FC Barcelona, Real Madrid, Arsenal, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Chelsea, Tottenham, Bayern Munchen, Borussia Dortmund sau PSG.
8 februarie 2009
FootballClub.ro
FootballClub.ro

Dani Alves i-a acordat un interviu lui Guillem Balague, expertul in fotbal spaniol al postului de televiziune Sky Sports. Datorita dimensiunilor sale, am impartit acest interviu in doua parti. Aceasta este partea a doua, prima putand fi citita AICI.

Guillem Balague: Ce influenta a avut trecutul asupra atitudinii pe care o ai fata de ceea ce faci?
Dani Alves: Cred ca atunci cand treci prin momente grele, te ajuta sa apreciezi si sa valorezi lucrurile in mod corect. Te face sa apreciezi toate ocaziile care ti se ofera si poate ca daca nu ai trecut prin momente grele nu apreciezi lucrurile la fel de mult. Dar eu cred ca am fost norocos sa depasesc momentele dificile prin care am trecut si ca am reusit sa-mi implinesc visul. A meritat sa sufar la un moment dat pentru a ajunge aici.

Crezi ca aceasta explicatie este valabila si in cazuri precum Robinho sau Kaka atunci cand li se ofera sanse din partea unor cluburi precum Manchester City?
Dani Alves: Ca jucator, cred ca iti dai seama unde esti fericit si unde te simti cel mai bine. Cand un jucator ia decizia sa plece sau sa ramana, intotdeauna cauta sa ii fie mai bine. Fiecare trebuie sa tina cont si de ce este mai bine pentru apropiati, nu doar pentru el insusi. Nimeni nu este sclav si fiecare individ are dreptul sa mearga acolo unde va fi fericit.
Oamenii se gandesc uneori ca motivele financiare vin mai presus de orice, dar nu este asa pentru ca intotdeauna decizi cand iei o decizie este in joc fericirea ta si implinirea profesionala. Cred ca uneori este greu sa intelegi riscul pe care un jucator si-l asuma cand paraseste un club mare cu scopul de a-si cladi un viitor, dar aceasta decizie il priveste doar pe el insusi.

Cum este Pep Guardiola ca om? Cum se poarta cu voi?
Dani Alves: Este unul dintre noi. Stilul sau de viata si intensitatea cu care traieste fiecare meci, combinate cu inteligenta pe care o poseda sunt formidabile. Noi il consideram ca pe un alt membru al lotului, mai ales ca este si intr-o forma fizica buna si mai poate sa si joace. Ca intensitate, stilul lui este similar cu al meu, dar are are o experienta uriasa si traieste fotbalul intr-un mod unic. A fost mereu genul de jucator care organiza lucrurile pe teren si facea totul intr-un mod aparte. Cred ca este antrenorul perfect pentru Barcelona.

Si inainte de meci cum este? Cum lucreaza cu voi? Ce metode de antrenament are?
Dani Alves: Cred ca ar fi bine ca metodele de antrenament sa ramana secrete. Guardiola este un tip foarte meticulos care petrece mult timp studiind meciurile si adversarii. Adevarul este ca ne antreneaza in cel mai bun mod si noi suntem pe drumul cel bun.

In ziua meciului cum este? Cum face schimbarile inainte si in timpul meciului?
Dani Alves: Este un antrenor care intotdeauna se gandeste la binele echipei. Niciodata nu favorizeaza vreun jucator. Mereu tine unsprezecele de start ascuns si niciodata nu stii daca vei juca sau nu. Nici macar daca faci parte din lot. Asta inseamna ca fiecare jucator trebuie sa pregateasca meciurile cu aceeasi intensitate.

Este o diferenta mare de puncte fata de locul doi si acest lucru poate uneori sa devina cel mai mare adversar al unei echipe. Am vazut in meciul cu Osasuna ca daca va relaxati, oricine va poate surprinde.
Dani Alves: In fotbal, intr-o anumita zi oricine te poate invinge. Tocmai de aceea este foarte important sa joci mereu la acelasi nivel, indiferent de numele adversarului. Asa cum si antrenorul a spus in interviuri, noi nu ne uitam la pozitia echipei din clasament. Osasuna a fost un adversar dificil, pe un teren unde Barça nu a castigat prea multe meciuri. Este unul din stadioanele in care simti ca publicul navaleste peste tine. Motivul pentru care am revenit a fost ca ne-am pastrat calmul si nu ne-am pierdut cu firea cand am fost condusi. Stiam ce avem de facut. Ne-am mentinut identitatea si am reusit sa intoarcem soarta partidei. Am dovedit atunci ca aceasta echipa a Barcelonei este mare chiar si atunci cand trece prin momente grele. Daca vom reusi sa evoluam asa tot restul sezonului, suntem pe drumul cel bun.

Poate cineva sa bata Barcelona anul acesta?
Dani Alves: Cred ca atunci cand esti implicat in toate competitiile, este posibil. Ceea ce nu este posibil este sa te lasi innebunit de gandul ca poti castiga toate meciurile. Daca am face asta, am putea sfarsi prin a nu castiga nimic. Trebuie sa ramanem concentrati asupra fiecarui adversar, pe rand. Acum ne concentram pe rand asupra cupei, a campionatului si apoi a Ligii Campionilor. Cand ne vom apropia de finalul sezonului, ne vom concentra asupra obiectivelor finale, dar pentru moment trebuie sa ramanem cu picioarele pe pamant, sa ramanem modesti si sa constientizam faptul ca daca continuam asa, vom fi pe drumul cel bun.