Jose Mourinho – Liverpool, istoria unei rivalităţi de peste un deceniu

Principalele momente care dus la relaţia tensionată dintre Jose Mourinho şi Liverpool, înainte de un nou duel programat sâmbătă în Premier League

Articol scris de - unul din pilonii proiectului FootballClub.ro, coordonatorul comunității fanilor echipei Juventus Torino, totodată un bun cunoscător și analist obiectiv al întregului fotbal italian și al celui englez, cu peste 3000 de articole scrise despre fotbalul la nivel de club și zeci de cronici de meci scrise la turneele finale.
11 octombrie 2017
Jose Mourinho, Liverpool 0-2 Chelsea (Premier League, 2013/14)
Jose Mourinho, Liverpool 0-2 Chelsea (Premier League, 2013/14)

Relaţia lui Jose Mourinho cu Liverpool s-a transformat de-a lungul timpului într-o rivalitate feroce, iar antrenorul portughez se pregăteşte acum să înfrunte încă o dată clubul de pe Anfield, în meciul de Premier League programat a se disputa sâmbătă după amiază, contând pentru etapa a opta. Jose Mourinho a mai întâlnit de 25 de ori pe Liverpool de-a lungul carierei sale ca antrenor, iar pe banca tehnică a „Diavolilor” a evoluat până acum de două ori în compania marii rivale, cu un bilanţ de două rezultate de egalitate. Însă evenimentele petrecute de-a lungul celor două perioade în care s-a aflat pe banca lui Chelsea sunt cele care au dus la relaţia tensionată dintre antrenorul portughez şi Liverpool.

În 25 de meciuri, dintre care nouă au avut loc în semifinale sau finale, Jose Mourinho s-a impus de 11 ori, a pierdut şase confruntări şi a remizat în alte opt situaţii, ceea ce reprezintă un procent al victoriilor de doar 44. Doar în faţa altor două echipe, FC Barcelona (29%) şi Stoke City (40%), tehnicianul portughez are un procent mai mic în ceea ce priveşte rezultatele pozitive.

Iată principalele momente care au dus la situaţia actuală dintre cele două părţi:

1. Chelsea 1-0 Liverpool (Premier League, 2004/05) – „The Special One” avea o experienţă de doar două luni în Premier League, dar îşi pusese deja amprenta asupra randamentului celor de la Chelsea, care se aflau pe poziţia secundă a clasamentului. Un gol marcat de Joe Cole în minutul 64 al duelului cu Liverpool a consemnat succesul grupării londoneze, într-un sezon în care Chelsea avea să câştige primul titlu după 50 de ani.

2. Chelsea 3-2 Liverpool (finala Cupei Ligii Angliei, 2004/05) – Celebrul gest de „linişte” făcut către fanii lui Liverpool în momentul celebrării golului egalizator marcat de Chelsea pe final de meci a fost episodul care a deschis cu adevărat conflictul dintre suporteri şi tehnicianul portughez. Mourinho a fost trimis în tribune, de unde a urmărit succesul formaţiei sale, iar apoi a precizat că gestul a fost îndreptat către mass-media, însă fanii lui Liverpool în mod cert nu au acceptat această variantă.

3. Liverpool 1-0 Chelsea (Champions League, manşa retur a semifinalelor, 2004/05) – Deşi Chelsea se îndrepta cu paşi mari către câştigarea titlului de Premier League, parcursul la nivelul competiţiei europene nu era nici pe departe la fel de facil. După un rezultat de egalitate, scor 0-0 pe stadionul Stamford Bridge, Liverpool a preluat rapid scorul în manşa retur, printr-un „gol fantomă” al lui Luis Garcia, o reuşită care şi astăzi creează diferenţe de opinii. Liverpool a păstrat acel avantaj, pentru ca apoi să se impună în finala de la Istanbul. Zece ani mai târziu, Jose Mourinho a afirmat că acel gol nu ar fi fost validat cu tehnologia video de astăzi.

4. Tentativa de a-l transfera pe Steven Gerrard. Ce modalitate mai bună de a-i enerva pe fanii lui Liverpool decât încercarea de a-l aduce la Chelsea pe simbolul Steven Gerrard? În cele din urmă mutarea nu s-a finalizat, însă faptul că Gerrard a părut la un anumit moment dispus să accepte transferul a creat o reacţie aproape violentă în rândul fanilor, atât la adresa jucătorului, cât şi a tehnicianului portughez.

5. Chelsea 1-2 Liverpool (semifinala FA Cup, 2005/06) – Încă o dată Chelsea şi-a adjudecat titlul în Premier League, însă gruparea londoneză avea să fie eliminată în semifinalele Cupei Angliei, după un succes al celor de la Liverpool, care astfel se impuneau doar pentru a doua oară în primele zece meciuri disputate împotriva lui Jose Mourinho.  John Arne Riise şi acelaşi Luis Garcia marcau atunci, înainte ca formaţia de pe Anfield să câştige finala cu West Ham United.

6. Liverpool 2-0 Chelsea (Premier League, 2006/07) – După două sezoane impresionante sub comanda lui Jose Mourinho, Chelsea dădea primele semne ale căderii, iar golurile înscrise de Dirk Kuyt şi Jermaine Pennant adueau trei puncte extrem de importante pentru formaţia pregătită la momentul respectiv de spaniolul Rafa Benitez, ceea ce făcea ca Chelsea să piardă teren în duelul de la distanţă cu Manchester United, care avea în cele din urmă să câştige titlul.

7. Liverpool 1-0 Chelsea (UEFA Champions League, manşa retur a semifinalelor 2006/07) – La doi ani distanţă după „golul fantomă”, Chelsea se întorcea pe arena Anfield pentru o nouă manşă retur din semifinalele UEFA Champions League. Golul lui Daniel Agger a anulat avantajul din tur al londonezilor, iar loviturile de departajare au adus calificarea pentru „Cormorani”. Înainte de meci, Jose Mourinho a declarat că Liverpool este „o echipă de cupă”, precizând că el ar fi fost demis dacă ar fi avut parcursul lui Rafa Benitez la nivelul Premier League. Patru luni mai târziu, Jose Mourinho avea să fie demis.

8. Liverpool 0-2 Chelsea (Premier League, 2013/14) – Jose Mourinho a revenit la Chelsea, iar faptul că în primul sezon nu a reuşit să câştige titlul nu l-a împiedicat să pună capăt speranţele celor de la Liverpool de a-şi adjudeca trofeul Premier League, după un succes cu scorul de 2-0 pe stadionul Anfield, la finalul căruia antrenorul portughez a părăsit terenul vizibil mulţumit de faptul că a încurcat planurile rivalilor, cu o tactică defensivă care 12 luni mai târziu avea să readucă titlul pe stadionul Stamford Bridge.

9. Chelsea 1-0 Liverpool (Cupa Ligii Angliei, manşa retur a semifinalei, 2014/15) – Golul marcat în prelungiri de fundaşul sârb Branislav Ivanovic a adus calificarea lui Chelsea în finala de pe Wembley cu scorul general de 2-1, însă Jose Mourinho a fost din nou în centrul atenţiei şi a ratat faza golului decisiv fiind angrenat într-o discuţie intensă cu arbitrul de rezervă. Tehnicianul portughez nu a ezitat să îşi exprime întreaga bucurie la finalul meciului, alături de staff-ul său.