Liverpool – Aston Villa 1-0. Înfrângere la limită pentru Steven Gerrard la întoarcerea pe Anfield

Cronica meciului Liverpool - Aston Villa, scor 1-0, decis de un penalty obținut și transformat de Mohamed Salah în fața unei bune defensive a oaspeților

Articol scris de - Autor și analist sportiv, fondatorul FootballClub.ro, specializat în cronici și analize de fotbal din La Liga, Premier League și Bundesliga. Peste 1000 de articole scrise, începând cu anul 2007, despre FC Barcelona, Real Madrid, Arsenal, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Chelsea, Tottenham, Bayern München, Borussia Dortmund sau PSG.
12 decembrie 2021
Emi Martinez, în prim-plan în meciul Liverpool - Aston Villa 1-0
Emi Martinez, în prim-plan în meciul Liverpool - Aston Villa 1-0

La revenirea pe Anfield în fața fanilor pentru care a jucat 710 meciuri, Steven Gerrard a pus în teren o echipă arțăgoasă a lui Aston Villa care a obligat-o pe Liverpool să tragă din greu pentru victoria care o menține la un singur punct în spatele liderului Manchester City. Au fost puține idei ofensive pentru formația din Birmingham, în schimb defensiva atentă a ținut la respect atacul nu foarte inspirat al Cormoranilor, impulsionată și de evoluția excelentă a goalkeeperului Emi Martinez.

Un rol esențial în buna dispunere defensivă a oaspeților l-a avut căpitanul Tyrone Mings, însă nici acesta nu avea să facă față până la capăt vitezei lui Mo Salah căruia i-a agățat piciorul în careu în minutul 67 provocând penalty-ul din care egipteanul avea să marcheze unicul gol al meciului.

Danny Ings a fost aproape să profite de o neînțelegere în apărarea lui Liverpool pentru a marcat golul de 1-1, însă probabil că ar fi fost nedrept ca Villa să obțină remiza în atac într-un meci în care s-a axat aproape exclusiv pe apărare. Echipa din Birmingham a terminat meciul fără șut pe poartă, iar Gerrard a rămas fără premiu la întoarcerea pe Anfield, deși a fost implicat trup și suflet în încercarea de a obține un rezultat pozitiv împotriva fostei sale echipe.