Lotul provizoriu al Poloniei pentru EURO 2024: ultimul bal european pentru Robert Lewandowski?
Michal Probierz a anunțat un lot preliminar de 29 de jucători ai Poloniei pentru turneul final EURO 2024.

EURO 2024 reprezintă pentru Robert Lewandowski al șaselea trofeu major din carieră, însă acest nume uriaș în fotbalul continental se aude tot mai distorsionat ca un ecou îndepărtat odată cu scăderea numărului de goluri. Lewa a marcat doar de trei ori în preliminarii, iar Polonia a suferit teribil pentru a ajunge la turneul final, fiind nevoită să joace două runde de baraj pe ruta Nations League. "Finala" a fost decisă la penalty-uri contra Țării Galilor grație unei intervenții a portarului Wojciech Szczęsny, care la 34 de ani a devenit astfel eroul preliminariilor.
Fundașul Matty Cash de la Aston Villa nu va face parte din lotul Poloniei pentru EURO după ce a suferit o accidentare în luna mai, iar absența sa este o problemă suplimentară pentru selecționerul Michal Probierz, pentru care tocmai defensiva este punctul vulnerabil. Jakub Kiwior a fost selecționat pe fondul zvonurilor unui posibil transfer la AC Milan după un sezon în care a jucat intermitent la Arsenal, însă Polonia nu și-a găsit echilibrul după retragerea lui Grzegorz Krychowiak și Kamil Glik, chiar dacă are jucători care joacă în Anglia sau Italia, cum este cazul lui Jan Bednarek la Southampton, Bartosz Bereszynski și Sebastian Walukiewicz la Empoli sau Pawel Dawidowicz la Hellas Verona.
Probierz preferă să joace cu cinci oameni în linia de mijloc, iar aici selecția este ofertantă, cu jucători precum Piotr Zielinski (Napoli), Przemyslaw Frankowski (Lens), Jakub Moder (Brighton), Nicola Zalewski (Roma) sau Kacper Urbanski (Bologna).
Atacul va fi condus fără îndoială de Lewandowski, susținut fie de Arkadiusz Milik (Juventus), Karol Swiderski (Verona) sau Krzysztof Piatek (Istanbul Basaksehir).
Lotul preliminar al Poloniei pentru EURO 2024 (29 de jucători)
Portari: Wojciech Szczesny (Juventus), Lukasz Skorupski (Bologna), Marcin Bulka (Nice), Oliwier Zych (Puszcza Niepołomice)
Fundași: Jan Bednarek (Southampton), Bartosz Bereszynski (Empoli), Jakub Kiwior (Arsenal), Tymoteusz Puchacz (Kaiserslautern), Bartosz Salamon (Lech Poznan), Pawel Dawidowicz (Verona), Pawel Bochniewicz (Heerenveen), Sebastian Walukiewicz (Empoli)
Mijlocași: Kamil Grosicki (Pogon Szczecin), Piotr Zielinski (Napoli), Przemyslaw Frankowski (Lens), Sebastian Szymanski (Fenerbahce), Jakub Moder (Brighton), Damian Szymanski (AEK Atena), Nicola Zalewski (Roma), Bartosz Slisz (Atlanta United), Michal Skoras (Club Brugge), Jakub Piotrowski (Ludogorets Razgrad), Taras Romanczuk (Jagiellonia Bialystok), Kacper Urbanski (Bologna)
Atacanți: Robert Lewandowski (Barcelona), Arkadiusz Milik (Juventus), Karol Swiderski (Hellas Verona), Krzysztof Piatek (Istanbul Basaksehir), Adam Buksa (Antalyaspor).
Polonia face parte din Grupa D la EURO 2024, alături de Austria, Franța și Olanda.