Notele jucatorilor blaugrana in meciul Real Madrid – Barcelona 4-1

Doar cinci dintre titularii echipei FC Barcelona primesc notă de trecere după El Clasico pierdut pe Santiago Bernabeu cu 4-1.

Articol scris de - inițiatorul proiectului FootballClub.ro, urmăritor fidel al meciurilor din La Liga, Premier League și Bundesliga, cu peste 1000 de cronici și alte articole scrise despre FC Barcelona, Real Madrid, Arsenal, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Chelsea, Tottenham, Bayern Munchen, Borussia Dortmund sau PSG.
8 mai 2008
FootballClub.ro
FootballClub.ro

Valdes 6,5 – A incasat 4 goluri care insa nu i se pot imputa in conditiile in care in fata lui practic nu a existat o linie defensiva. A mai avut cateva interventii nesigure, dar a si salvat de mai multe ori echipa de la un adevarat dezastru.

Abidal 6 – A fost singurul jucator din apararea Barcelonei care a dovedit in meciul cu Real Madrid ca are ceva de-a face cu fotbalul. S-a miscat continuu si nu i-a oferit libertate de miscare lui Robben cand s-au aflat fata in fata.

Zambrotta 4 – Inca o data, italianul a fost inconstant in evolutii. Din pacate tocmai in fata lui Real Madrid a prins o zi foarte slaba. In aparare a fost de nerecunoscut, are pe constiinta golul doi al madrilenilor cand l-a pierdut din marcaj pe Robben, iar urcarile sale in atac nu au condus la nici o actiune periculoasa.

Marquez 4 – Mexicanul a fost de nerecunoscut, fiind intotdeauna cu un pas in urma adversarilor. A gresit la primul gol pierzand prea usor mingea in fata lui Guti si arareori a reusit sa tina pasul cu Raul.

Puyol 4 – Ca si colegul sau din centrul defensivei, a fost cu un pas in urma atacantilor adversi. A fost depasit foarte usor de Higuain la golul 3 si a provocat penalty-ul din care Los Merengues au urcat scorul la 4-0.

Yaya Toure 6 – Ivorianul a avut o evolutie peste media echipei, fiind poate singura piesa de rezistenta la centrul terenului. Fara sa se bucure insa de sprijinul coechipierilor din linia mediana, a fost adesea scos din joc de combinatiile rapide ale adversarilor. Nu i se poate imputa contactul cu Sergio Ramos in urma caruia s-a dictat lovitura libera din care Madridul a marcat golul 2.

Xavi 4 – Evolutia dezamagitoare a mijlocasului explica posesia scazuta a balonului pentru echipa blaugrana, care in general este punctul forte al echipei. Singurul lucru prin care s-a facut remarcat Xavi in partida de pe Bernabeu a fost eliminarea din ultimele secunde ale jocului cand a primit al doilea cartonas galben.

Gudjohnsen 4 – Islandezul a jucat doar 23 de minute in debutul intalnirii, in care nu prea s-a intalnit cu mingea.

Messi 6,5 – A fost anihilat de jocul colectiv al madrilenilor care l-au putut supraveghea atent in conditiile in care nu au avut alti adversari capabili in fata. S-a remarcat in finalul intalnirii pe fondul relaxarii campionilor, avand cateva incursiuni periculoase. De asemenea, a dat pasa decisiva pentru golul lui Henry.

Bojan Krkic 5 – Fara indoiala, tanarul atacant va avea un cuvant de spus in viitor, dar in momentul de fata a parut lipsit de experienta pentru El Clasico.

Henry 6 – A parut pierdut in ofensiva echipei sale, fara suport din partea coechipierilor. Si-a demonstrat clasa in finalul intalnirii cand a marcat cu o executie spectaculoasa golul de onoare (daca poate fi vorba de asa ceva) pentru Barcelona.

Rezervele:

Giovani 5,5 – Nu i-a lipsit dorinta, dar nici nu a avut capacitatea de a face diferenta.

Sylvinho 6 – A demonstrat spirit de sacrificiu, salvand un gol ca si facut cu pretul unei accidentari.

Edmilson 5 – A evoluat 30 de minute in urma accidentarii lui Sylvinho dar evolutia sa a fost dezamagitoare, fiind depasit prea usor.