Arbitrajul a dat din nou de furcă celor de la Real Madrid iar publicul de pe Santiago Bernabeu a fost în mod vizibil frustrat când, după o îndelungă întrerupere pentru revederea unei faze, un al treilea gol a fost anulat echipei gazdă, însă Los Blancos au depășit momentele tensionate și au obținut a treia victorie consecutivă în startul de sezon, pentru care au avut nevoie de o întoarcere de rezultat și o intervenție decisivă de mare spectaculozitate a lui Álvaro Carreras pe linia porții.
În al treilea meci al sezonului, Xabi Alonso a schimbat încă o dată componența compartimentului ofensiv. Vinicius și Mastantuono au fost aleși ca parteneri ai lui Kylian Mbappé în atac, dar această alcătuire cu care Realul mai jucase doar 10 minute în meciul din prima rundă nu a afectat în vreun fel fluiditatea jocului madrilen din primul sfert de oră, care e evidențiat în premieră o promițătoare conexiune între Trent Alexander-Arnold și Mbappé, ce a dus și la un prim gol anulat internaționalului francez pentru o infimă poziție de offside.
Zburdalnică în atac, formația madrilenă s-a văzut în mod neașteptat consusă după e eroare în apărare. Huijsen și Tchouaméni s-au încurcat reciproc la o lovitură de colț și singurul la săritură a fost atacantul Vedat Muriqi, care cu o lovitură precisă de cap a devenit primul jucător care înscrie în poarta Realului în actualul sezon.
Golul a părut să provoace daune în exprimarea până atunci cursivă a Madridului și tot Mallorca a fost echipa mai activă în următoarea secvență a jocului, însă o altă fază fixă avea să repună meciul pe traseul firesc. A venit rândul unui fundaș al oaspeților să se apere deficitar și să îi permită lui Huijsen să se înalte în marginea careului mic pentru o recentrare în fața porții, de unde Arda Guler a marcat și el cu capul primul gol stagional.
În mai puțin de un minut, Realul a întors rezultatul. O recuperare a lui Fede Valverde în jumătatea adversă de teren i-a pus pe Los Blancos pe un contraatac în superioritate numerică, iar Vini Jr. a încheiat singur acțiunea cu un șut la colțul lung, după ce păruse inițial să fi irosit momentul oportun al pasei spre unul din cei doi colegi de atac ce porniseră pe culoare favorabile. Putea fi chiar 3-1 la pauză, însă Mbappé a fost încă o dată oprit de VAR pentru o poziție de offside.
Așa cum s-a terminat prima repriză a început a doua, cu reușită anulată gazdelor. Mastantuono a fost autorul unui prim șut scos cu greu de portarul Leo Román, iar dintr-un carambol mingea a sărit la Arda Guler care a introdus-o în poartă, fără efect în cele din urmă pe tabelă după ce o îndelungă cercetare video s-a finalizat cu o decizie de henț împotriva mijlocașului ofensiv.
Scăpată de o diferență probabil insurmontabilă, Mallorca a avut o primă ocazie de egalare la o pătrundere a lui Mateo Joseph încheiată cu o minge respinsă de Trent din fața liniei porții, apoi același atacant al oaspeților a avut ocazia meciului când a trimis bine pe spațiul porții pe lângă un Courtois bătut, dar Álvaro Carreras a apărut ca din senin și a respins neverosimil în ultima clipă.
Schimbările ulterioare ale lui Xabi Alonso au adus un plus de control Madridului în ciuda înlocuirilor cu caracter ofensiv ale celor de la Mallorca care au contat și pe debutantul Jan Virgili în finalul de meci, iar fluierul final a consemnat victoria cu care Los Blancos ajung cu maxim de puncte la prima pauză FIFA și se instalează provizoriu pe prima treaptă în clasamentul din Spania, în așteptarea meciurilor de duminică în care Villarreal, Barcelona și Bilbao pot face și ele nouă puncte după primele trei etape.