Ribery, Morata, Belotti – cele mai importante accidentări din ultima etapă

Franck Ribery, Alvaro Morata şi Andrea Belotti se numără printre jucătorii care au suferit accidentări şi nu vor putea evolua în următoarea perioadă

Articol scris de - unul din pilonii proiectului FootballClub.ro, coordonatorul comunității fanilor echipei Juventus Torino, totodată un bun cunoscător și analist obiectiv al întregului fotbal italian și al celui englez, cu peste 3000 de articole scrise despre fotbalul la nivel de club și zeci de cronici de meci scrise la turneele finale.
3 octombrie 2017
Franck Ribery, Bayern Munchen
Franck Ribery, Bayern Munchen

Perioada nefastă pentru Bayern Munchen continuă, astfel că, după scandalul generat de plecarea antrenorului italian Carlo Ancelotti, campioana Germaniei nu a reuşit decât un rezultat de egalitate, scor 2-2 pe terenul celor de la Hertha Berlin, o partidă în care Franck Ribery a suferit o ruptură a ligamentului. Mijlocaşul ofensiv a fost înlocuit de Kingsley Coman în minutul 62 al meciului de pe Olympiastadion Berlin, iar testele medicale efectuate ulterior au confirmat diagnosticul iniţial, astfel că jucătorul în vârstă de 34 de ani ar putea lipsi de pe teren în următoarele trei luni: „Regretăm foarte mult accidentarea lui Franck şi îi dorim cu toţii o recuperare cât mai rapidă.” – a precizat preşedintele clubului Bayern Munchen, Karl-Heinz Rummenigge, în comunicatul oficial publicat de bavarezi pe propriul site pentru a informa despre situaţia lui Franck Ribery.

A fost un sfârşit de săptămână nefericit şi pentru Chelsea, campioana Angliei fiind învinsă pe Stamford Bridge de Manchester City cu scorul de 1-0. La rezultatul negativ înregistrat de oamenii lui Antonio Conte a contribuit şi accidentarea lui Alvaro Morata din prima repriză, atacantul spaniol fiind înlocuit de Willian în minutul 35, într-o partidă fără multe reuşite din punct de vedere ofensiv pentru Chelsea. Fostul jucător al celor de la Real Madrid a fost supus unor controale medicale detaliate care au confirmat leziunea musculară, iar medicii lui Chelsea au estimat că jucătorul spaniol va fi nevoit să lipsească de pe teren între cinci şi opt săptămâni, în funcţie de modul în care va decurge recuperarea. Gruparea londoneză va trebui astfel să se descurce fără Alvaro Morata la meciurile de Premier League cu Crystal Palace, Watford, Bournemouth, respectiv Manchester United şi cel mai probabil vârful spaniol nu va putea evolua nici în dubla confruntare împotriva celor de la AS Roma din cadrul grupei UEFA Champions League.

Serie A a fost marcată la rândul său de o accidentare notabilă în ultima etapă de campionat: atacantul italian Andrea Belotti a fost nevoit să părăsească terenul de joc prematur contra celor de la Hellas Verona, într-un moment în care tehnicianul Sinişa Mihajlovic nu mai avea la dispoziţie nicio modificare. Torino nu l-a pierdut doar pe Andrea Belotti, ci şi două puncte importante, după ce a primit două goluri pe final de meci (minutele 87, respectiv 92). Prolificul atacant italian a suferit o leziune la nivelul ligamentului colateral şi va fi indisponibil timp de aproximativ patru săptămâni, ceea ce înseamnă că ar putea să nu fie recuperat la timp pentru meciurile echipei naţionale a Italiei din cadrul barajului de calificare la Campionatul Mondial 2018 din Rusia, ţinând cont de faptul că Italia foarte probabil va încheia pe poziţia secundă a grupei.