Țara Galilor – Danemarca 0-4. Galop de sănătate pentru danezi în prima optime de la EURO 2020
Țara Galilor - Danemarca, scor 0-4, EURO 2020. Statistici, cronica meciului, declaratii, echipele de start, notele jucatorilor.
În ziua în care s-au împlinit 29 de ani de la finala EURO 92 câștigată de Danemarca în fața Germaniei, fanii danezi au profitat de lipsa restricțiilor de călătorie și au luat cu asalt Amsterdam ArenA unde au asistat la o calificare en-fanfare a naționalei lor în sferturile de finală ale actualului Campionat European. Țara Galilor era una din echipele care prin trecerea de grupe au lăsat impresia că și-au depășit condiția, iar acest lucru a fost mai mult decât evident în duelul de la Amsterdam, unde nici măcar viteza lui Gareth Bale nu a putut pune probleme unei echipe nordice într-o creștere constantă de la meci la meci. Galezii au jucat ceva fotbal în primele 10 minute, însă mai ales după primirea primului gol au avut o evoluție modestă, limitată la mingi aruncate în față cu care nu au dat vreo emoție apărării de cinci a adversarului.
Pentru Danemarca pare că la acest turneu final se aplică vorba „tot răul spre bine”. Dacă în cazul lui Eriksen ceea ce putea fi o tragedie s-a transformat într-o injecție de moral pentru echipa națională, problema accidentării lui Yussuf Poulsen a avut și ea urmări de bun augur, înlocuitorul său în unsprezecele de start fiind eroul întâlnirii: tânărul de 23 de ani Kasper Dolberg a deblocat meciul cu un superb șut în diagonală din marginea careului, iar de acolo lucrurile au progresat spre o calificare fără emoții a Danemarcei.
Golul lui Dolberg a fost singurul al primei reprize, însă a mai fost până la pauză o acțiune cu urmări în desfășurarea ulterioară a partidei: la o banală fază la mijlocul terenului, fundașul lateral Connor Roberts a suferit o întindere în încercarea de a evita un out și a trebuit să părăsească terenul, iar noul intrat Neco Williams avea să gafeze nepermis pentru golul de 2-0, respingând greșit mingea în fața propriei porți de unde Dolberg a semnat dubla.
Danemarca a continuat să își creeze ocazii și a marcat golul de 3-0 în minutul 88 prin Maehle, iar Harry Wilson și-a ieșit din minți și a făcut un fault cinic la centrul terenului pentru care a văzut cartonașul roșu. A mai fost însă timp pentru ca nordicii să puncteze încă o dată prin Braithwaite, unul dintre cei mai activi jucători de pe teren, iar Danemarca are un moral de fier înainte sferturilor de finală în care va da piept cu învingătoarea dintre Olanda și Cehia.