Thierry Henry: „Inca nu stiu daca sunt dorit de Guardiola”

Thierry Henry nu stie daca sezonul urmator il va gasi pe Camp Nou, dar spune ca actualul a fost unul care intareste caracterul si mentalitatea oricui

Articol scris de - inițiatorul proiectului FootballClub.ro, urmăritor fidel al meciurilor din La Liga, Premier League și Bundesliga, cu peste 1000 de cronici și alte articole scrise despre FC Barcelona, Real Madrid, Arsenal, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Chelsea, Tottenham, Bayern Munchen, Borussia Dortmund sau PSG.
19 mai 2008
FootballClub.ro
FootballClub.ro

Thierry Henry nu stie ce ii rezerva viitorul. In ciuda faptului ca a fost golgheterul Barcelonei la sezonul de debut in tricoul blaugrana, atacantul francez a afirmat intr-un interviu acordat revistei France Football ca nu stie daca intra in vederile noului antrenor Pep Guardiola pentru sezonul urmator.

„Ne-am intalnit de mai multe ori, am vorbit, dar s-a ferit sa-mi spuna ce vrea sa faca, daca va conta pe mine, pe ce pozitie vrea sa ma foloseasca”, a spus Henry. „Mie imi raman trei ani de contract si astazi sunt jucatorul Barcelonei. Daca insa nu fac parte din planurile clubului, va trebui sa reanalizez problema”, a mai comentat jucatorul, care are mai multe oferte din Anglia si din Statele Unite.

Thierry Henry considera sezonul recent incheiat drept „un an care intareste caracterul si mentalitatea oricui”, referindu-se cu precadere la atmosfera creata de fanii de pe Camp Nou in meciul cu Mallorca ce a urmat infrangerii din El Clasico, cand Eto’o si Deco au fost indelung huiduiti.

„Este greu sa faci fata la asa ceva”, a comentat atacantul. „Niciodata nu am mai trait asa ceva. Uneori am fost si eu fluierat pe Stade de France sau in alte parti, dar asa ceva nu am vazut niciodata. Trebuie sa fii extrem de puternic ca sa depasesti un astfel de moment”.