La Liga
FC Barcelona
FC Barcelona
21
Getafe
Getafe
Sergi Roberto 2
Memphis Depay 30
Sandro Ramírez 18

Barcelona - Getafe 2-1 Trei puncte chinuite pentru Barça după unul din cele mai slabe meciuri pe Camp Nou

29 august 2021
Share
Barcelona a câștigat cu 2-1 meciul cu Getafe de pe Camp Nou
Barcelona a câștigat cu 2-1 meciul cu Getafe de pe Camp Nou

Echipele în meciul FC Barcelona - Getafe

Slide spre stânga pentru a vedea dispunerile tactice ale echipelor FC Barcelona și Getafe și notele jucătorilor

Portarul David Soria spusese în preambulul jocului că odată cu plecarea lui Messi este un moment bun pentru ca Getafe să câștige pe Camp Nou, iar faptul că până la urmă nu a obținut nici măcar o remiză se datorează doar formei slabe pe care această echipă o traversează în debutul de sezon.

Pentru Getafe a fost într-adevăr un moment prielnic, dar nu doar prin prisma absenței lui Messi cât a întregului joc al Barcelonei. Arareori Barcelona a făcut un joc atât de prost pe propria arenă și Getafe s-a aflat în postura neobișnuită de a fi tras pe Camp Nou mai multe șuturi spre poartă decât echipa gazdă, însă la final nu îi rămâne decât frustrarea de a nu fi profitat de șansa rară de a obține un rezultat pozitiv pe terenul interzis până de curând echipelor mici.

Pentru oaspeți meciul nu a început sub auspicii bune, cu un gol încasat după doar 99 de secunde de la Sergi Roberto, menit să șteargă rapid din memoria publicului catalan prestația slabă a echipei din etapa anterioară. Speranța gazdelor a pălit însă repede. O combinație a foștilor jucători blaugrana Alena și Sandro Ramirez a făcut șah-mat apărarea aglomerată a Barcelonei un sfert de oră mai târziu și nu a existat reacție nici din partea portarului Ter Stegen, încă lipsit de repere la revenirea într-un meci oficial după operația la genunchi suferită în luna mai. La 1-1 au revenit senzațiile nefaste ale catalanilor din ultimele sezoane, fără vești pe faza ofensivă de la Griezmann și fără stabilitate defensivă de la cuplul de fundași Araujo - Lenglet. Un singur reper pozitiv a avut jocul Barcelonei și acesta a fost Memphis Depay, autor al golului de 2-1 după o excelentă minge a compatriotului Frenkie de Jong.

Au mai fost meciuri în mandatul lui Koeman în care formația blaugrana a jucat în partea secundă la conservarea rezultatului, însă de data aceasta senzația a fost de neputință. Cu Sergi Roberto pe poziția lui Pedri construcția greoaie din prima parte a devenit inexistentă în a doua, apatia endemică a lui Griezmann a fost taxată de public prin reprize de fluierături, iar antrenorul a ales și el schimbări mai degrabă cu mesaj decât inspirate, preferându-i pe tinerii Nico (19 ani) și Gavi (17 ani) când avea pe bancă soluțiile Coutinho sau Riqui Puig. Barcelona a mai apărut în atac doar spre final când Memphis a fost găsit bine de o centrare a lui Dest, însă Getafe nu a profitat de șansele sale, fiind blocată în două rânduri de Emerson și Araujo în poziții foarte avantajoase.

Schimbarea lui Griezmann cu Mingueza în minutul 84 a fost semnalul antrenorului că "ce e-n mână nu-i minciună", iar meciul s-a terminat cu victoria chinuită a Barcelonei, însă Ronaldo Koeman va avea multe teme de gândire în pauza FIFA după două jocuri nereușite ale echipei sale.

Statisticile meciului FC Barcelona - Getafe 2-1

FC BarcelonaBarcelona

Posesie
67
Acuratețe pase
86
7
Total șuturi (inclusiv în blocaj)
8
3
Șuturi pe poartă
3
2
Șuturi pe lângă poartă
5
2
Șuturi blocate
0
16
Faulturi comise
22
3
Cornere
2
3
Ofsaiduri
1
3
Cartonașe galbene
1
0
Cartonașe roșii
0
2
Parade portar
1
685
Total pase
337
590
Pase completate
251

GetafeGetafe

Posesie
33
Acuratețe pase
74