Claudio Ranieri explică similitudinile dintre Leicester şi Nantes
Antrenorul italian Claudio Ranieri a discutat despre plecarea sa de la Leicester City şi începutul experienţei pe banca celor de la Nantes
După demiterea sa de la Leicester City, antrenorul italian Claudio Ranieri a decis să ia o scurtă pauză pentru a se detaşa puţin de stresul inevitabil asociat cu responsabilitatea de a pregăti un club de fotbal, în special la cel mai înalt nivel. Însă, la fel precum majoritatea tehnicianilor aflaţi în această situaţie, nu a durat mult până când dorinţa de a se afla din nou pe banca tehnică a unei echipe a revenit, iar Claudio Ranieri nu putea întâmpina mari dificultăţi în a găşi un club după experienţa recentă din Premier League. Francezii de la Nantes au fost cei care au profitat de situaţie şi l-au convins pe tehnicianul italian să preia echipa.
Pentru Claudio Ranieri nu este prima experienţă în Ligue 1, după ce fostul antrenor al lui Chelsea, Juventus şi AS Roma a mai pregătit pe AS Monaco, reuşind să promoveze în prima ligă şi să ducă gruparea monegască pe locul al doilea al clasamentului Ligue 1. Debutul alături de Nantes nu a fost cel mai fericit, însă treptat Claudio Ranieri a redresat situaţia, iar acum Nantes poate fi extrem de mulţumită de poziţia a patra ocupată momentan şi cele patru victorii din ultimele cinci etape de campionat. Inevitabil, presa a început să speculeze despre o posibilă repetare şi în Franţa a scenariului considerat la momentul respectiv foarte puţin probabil al câştigării titlului cu Leicester City.
Fără a avea ca obietiv astfel de rezultate măreţe, antrenorul recunoaşte totuşi că există unele similitudini între cele două echipe. Intervievat de către L’Equipe, Claudio Ranieri a explicat: „Dacă lotul de la Leicester era uşor de gestionat? Da, cu siguranţă. La fel cum se întâmpla şi aici, la Nantes. Sunt jucători care îşi doresc să progreseze tot timpul. În rarele momente în care vâd un jucător că este mulţumit de el, mă enervez foarte tare.” – a precizat tehnicianul italian.
Demis în cele din urmă de la Leicester City după un început foarte slab al sezonului care a urmat titlului de Premier League, Claudio Ranieri a trecut de atunci peste capitolul său alături de clubul de pe King Power Stadium, în ciuda tuturor clipelor plăcute pe care le-a trăit acolo. Antrenorul italian a recunoscut că nu a urmărit nici măcar o dată secvenţele celebrării titlui de campioană a Angliei şi a decernării trofeului, iar apoi a dorit să sublinieze faptul că nu a simţit în niciun moment că ar fi fost înlăturat din cauza jucătorilor: „Am fost demis din cauza rezultatelor. Nu cred în acea poveste şi chiar dacă ar fi adevărată, nu este problema mea. Dacă au făcut lucrul acesta, ceea ce eu nu cred, este problema lor, deoarece eu când am aveam o problemă cu antrenorul, mergeam şi discutam cu el faţă în faţă. La Leicester nimeni nu a venit să îmi spună nimic.”
Dacă va reuşi sau nu Claudio Ranieri să producă o nouă mare surpriză rămâne de văzut, însă parcursul recent al celor de la Nantes oferă motive de încredere pentru un sezon excelent al echipei de pe Stade de la Beaujoire.