Phil Jones, dezamăgit de evoluţia lui Manchester United în meciul cu Newcastle

Fundaşul lui Manchester United, Phil Jones, a analizat eşecul echipei sale în ultimul meci de Premier League, cu Newcastle

Articol scris de - unul din pilonii proiectului FootballClub.ro, coordonatorul comunității fanilor echipei Juventus Torino, totodată un bun cunoscător și analist obiectiv al întregului fotbal italian și al celui englez, cu peste 3000 de articole scrise despre fotbalul la nivel de club și zeci de cronici de meci scrise la turneele finale.
12 februarie 2018
Phil Jones, Manchester United
Phil Jones, Manchester United

Fundaşul englez în vârstă de 25 de ani al celor de la Manchester United, Phil Jones, a recunoscut că echipa antrenată de Jose Mourinho „nu s-a prezentat pe teren” la meciul disputat în ultima etapă de campionat cu Newcastle United, pierdut cu scorul de 1-0 pe arena St James’ Park şi a precizat că „Daivolii” au meritat să piardă având în vedere evoluţia generală.

Matt Ritchie a înscris unicul gol al confruntării dintre Newcastle şi Manchester United, într-un meci în care oamenii lui Jose Mourinho şi-au trecut în cont o serie de ocazii importante, însă portarul debutant Martin Dubravka s-a dovedit a fi unul dintre cei mai buni jucători de pe teren, iar intervenţiile sale decisive au contribuit la un rezultat surprinzător, însă meritat. Intervievat de către MUTV, Phil Jones a explicat: „Astăzi practic nu ne-am prezentat pe teren, am început într-un ritm lent, iar ei ne-au presat, susţinuţi de un public energic. La jumătatea reprizei am preluat controlul jocului şi ar fi trebuit să marcăm, dar am ratat câteva situaţii imense. Însă nu putem invoca această scuză, deoarece nu am fost suficient de buni, acesta este adevărul.” – adăugat fundaşul central englez, care mai apoi a continuat:

„În cele din umră am primit mult prea uşor gol, iar dezamăgirea a fost extrem de mare în vestiar.” – Martin Dubravka, împrumutat de la Sparta Praga, a fost de departe portarul mai întrebuinţat, la execuţiile lui Anthony Martial şi Michael Carrick, însă Phil Jones, care de-a lungul reprizei a doua a putut fi văzut exprimându-şi nemulţumirea la adresa contribuţiei defensive a mijlocaşilor, a refuzat să pună eşecul doar pe seama lipsei de şansă:

„În ultimele zece sau 15 minute am avut trei, patru baloane scoase de pe linie. Au luptat şi au dat totul pentru a se apăra, au avut şi şansă în unele momente, dar nu cred că avem voie să invăcăm o astfel de scuză. Nu am fost suficient de buni şi nu am meritat să câştigăm acest meci. Multe echipe din jurul nostru au pierdut de asemenea puncte importante, aşadar există încă o miză foarte mare şi trebuie să ne redresăm rapid. A fost un meci dezamăgitor, dar trebuie să mergem înainte. Trebuie să ne îmbunătăţim.” – a concluzionat Phil Jones, citat de MUTV.

Pentru Manchester United, care rămâne momentan pe poziţia secundă a clasamentului Premier League, atenţia se mută acum pe alte două competiţii: formaţia condusă de pe bancă de către Jose Mourinho va evolua sâmbăta viitoare, pe arena The John Smith’s Stadium, contra celor de la Huddersfield Town, într-un meci contând pentru FA Cup, pentru ca apoi să înfrunte pe FC Sevilla în manşa tur din dubla confruntare contând pentru optimile de finală din UEFA Champions League.