Primul gol primit de Arsenal din faze fixe și alte 20 de curiozități statistice ale weekendului 12-13 decembrie 2020

Verona, Atletico Madrid, PSG și Olympique Lyon au avut parte de un weekend cu statistici interesante în fotbalul european.

Articol scris de - inițiatorul proiectului FootballClub.ro, urmăritor fidel al meciurilor din La Liga, Premier League și Bundesliga, cu peste 1000 de cronici și alte articole scrise despre FC Barcelona, Real Madrid, Arsenal, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Chelsea, Tottenham, Bayern Munchen, Borussia Dortmund sau PSG.
15 decembrie 2020
FootballClub.ro
FootballClub.ro

Autogolul lui Pierre-Emerick Aubameyang din meciul cu Burnley a reprezentat primul gol primit de Arsenal în acest sezon dintr-o fază fixă.

Sheffield United este a patra echipă din istoria primei ligi engleze cu un singur punct după primele 12 meciuri ale unui sezon. Precedentele trei au fost Manchester United (1930), New Brighton (1931) și Newport County (1970).

Acesta a fost primul weekend după 12-13 ianuarie 2016 în care niciuna din echipele așa zisului „Top 6” din Anglia nu a reușit să câștige în campionat: Arsenal și Chelsea au pierdut, Liverpool, Manchester City, Manchester United și Tottenham au obținut câte o remiză.

De la sosirea lui Mikel Arteta pe banca tehnică în decembrie 2019, Arsenal a primit în Premier League 6 cartonașe roșii. Nicio altă echipă nu a strâns mai mult trei eliminări în acest interval.

De la debutul la Arsenal în august 2016, Granit Xhaka a văzut trei cartonașe roșii în Premier League. Brazilianul Fernandinho (Manchester City) este singurul jucător eliminat de mai multe ori în acest interval (4).

10 goluri în primele 12 etape reprezintă cel mai neproductiv start de sezon pentru Arsenal din sezonul 1981-82 (8 goluri).

Harry Kane și Heung-min Son și-au pasat decisiv unul altuia pentru 12 goluri în actualul sezon. Doar Alan Shearer și Chris Sutton în sezonul 1994-95 au depășit această cifră (13), însă este de așteptat ca recordul lor să cadă cât de curând.

Înfrângerea suferită de Atletico Madrid în meciul cu Real Madrid a fost prima pentru „Los Colchoneros” din februarie 2020, de la un 0-1 contra aceluiași adversar. Între timp Atletico a bifat 26 de meciuri fără înfrângere, cea mai lungă serie din istoria clubului (17 victorii, 9 remize).

Mingea care s-a scurs în poartă din Oblak în derby-ul orașului Madrid a fost al patrulea autogol pentru Atletico de la începutul sezonului precedent. În principalele cinci ligi europene doar Sampdoria și Sassuolo au mai multe în acest interval (5).

Karim Benzema a devenit jucătorul străin cu cele mai multe jocuri pentru Real Madrid în toate competițiile, 528. Precedentul record îi aparținea brazilianului Roberto Carlos.

Verona a învins-o pe Lazio (scor 2-1 în deplasare) pentru prima oară din decembrie 1984. Niciunul din jucătorii din actualul lot al Veronei nu era născut la acea dată.

Romelu Lukaku are cea mai bună medie de goluri pe meci înregistrată la partidele din deplasare în Serie A de când se acordă 3 puncte la victorie. Belgianul a marcat 19 goluri în 24 de meciuri, așadar o medie de 0.79 goluri pe meci.

Golul marcat de Theo Hernandez în minutul 91 a ajutat-o pe AC Milan să rămână singura echipă neînvinsă în primele 5 campioane ale Europei de la reluarea fotbalului după perioada de pauză provocată de pandemia de coronavirus. Milanezii au strâns între timp 23 de meciuri fără înfrângere (18 victorii, 4 remize).

AS Roma a marcat în prima repriză toate golurile victoriei cu 5-1 în meciul cu Bologna. Este doar a treia oară în istoria clubului când marchează de cinci ori într-o repriză, dar prima oară din 1931.

PSG a avut un singur șut pe poartă în meciul cu Olympique Lyon, cele mai puține în era Qatar Sports Investments (din 2011).

Olympique Lyon are cei mai mulți jucători (3) cu cel puțin cinci goluri înscrise în campionat din toate cele mai importante 5 ligi europene: Toko Ekambi, Memphis Depay și Tino Kadewere.

PSG are deja 4 înfrângeri în cele 14 meciuri din acest sezon. Ultima oară când parizienii aveau 4 meciuri pierdute din primele 14 s-a întâmplat în sezonul 2009-2010, pe care l-au terminat pe locul 13.

De 13 ani n-a mai câștigat Olympique Lyon pe terenul lui PSG. Ultima oară când a făcut-o a ieșit campioană a Franței, în sezonul 2007-2008, ultimul din seria de șapte titluri consecutive.

Cristiano Ronaldo a ajuns la 20 de goluri marcate în campionat în anul 2020, mai multe decât orice alt jucător în top 5 ligi europene.

Cristiano Ronaldo a ajuns la 400 de victorii în top 5 ligi europene, lider absolut în acest top începând cu anul 2000. Messi are 366, iar Gianluigi Buffon îi urmează pe locul 3 cu 350 de victorii.

Golul marcat de Lionel Messi în meciul Barcelona – Levante 1-0 a fost cel de-al 600-lea pentru catalani în toate competițiile ca purtător al tricoului cu numărul 10.