Martin Braithwaite 35
Lionel Messi 65
Valladolid – Barcelona 0-3. Barcelona impresionează într-un sistem cu trei fundași centrali
Barcelona a făcut o repriză de mare calitate la Valladolid, cu Pedri genial și cu Messi lăsat să se bucure de fotbal.
Barcelona a mers la Valladolid de pe ultimul loc în clasamentul meciurilor în deplasare din La Liga, însă o echipă blaugrana plină de tineri, așezată de Koeman într-un nou sistem de joc, a făcut o primă repriză convingătoare pe baza căreia și-a construit a doua victorie pe teren străin în acest campionat și dă speranțe că reconstrucția ar putea merge în direcția cea bună.
Koeman surprinsese în finalul meciului cu Valencia când a introdus pe teren un al treilea fundaș central la scorul de 2-2, iar ulterior și-a motivat decizia prin nevoia de a controla mai bine terenul și jocul. La Valladolid a jucat din nou cu trei centrali și, chiar dacă nu “control” este primul cuvânt care vine în minte pentru a-i descrie evoluția, Barcelona și-a creat cu generozitate spațiu pentru a-și pune în valoare atu-urile. Două benzi percutante, mai cu seamă Dest în dreapta unde a jucat mai degrabă extremă și a amintit prin incursiunile sale de Dani Alves; un ordonator impecabil la centrul terenului în persoana lui Pjanic care a coordonat cu precizie robotică peste 100 de pase; De Jong – un liant între linii plin de energie și entuziam, mereu în căutarea zonei libere de unde să deschidă jocul; Pedri – o explozie de creativitate genială cu o naturalețe și eleganță în stil Iniesta; Braithwaite – acel Henrik Larsson care atrage ca un magnet mingile venite din benzi; și, în sfârșit acel Messi de care barcelonismului îi era dor, îmbujorat dintr-odată de avântul tineresc din jur, dezinhibat și lăsat să se bucure de fotbal, oferind în al treisprezecelea meci primul său assist din La Liga, dar apărând și la finalizare cu mai multă promptitudine decât în alte meciuri. Fără Busquets, Coutinho și Griezmann, Barcelona a arătat că încă este capabilă de un fotbal încântător, fără jucători care se calcă pe picioare, fără frustrări, fără a aștepta totul de la Messi.
Nu totul a fost perfect. Linia de trei fundași a mers dar a dat și rateuri fiindcă lipsa de exeperiență a lui Mingueza și Araujo nu poate fi rezolvată peste noapte, însă chiar și Lenglet a părut mai conectat și mai proaspăt, iar atunci când cei trei au fost depășiți a apărut providențial eternul Ter Stegen, cu câteva din intervențiile sale specifice. Per total un experiment reușit, ce-i drept în fața unui adversar modest, pe care cu siguranță Koeman o să îl continue.
Jordi Masip s-a arcuit în minutul 20 pentru a scoate de sub transversală o minge trimisă de Messi, însă nu a mai avut ce face la cornerul la care a urmat, la care Lenglet a reluat în poartă mingea așezată perfect de același Messi. Într-o primă repriză în care a avut o posesie de aproape 70%, Barcelona a mai punctat o dată în minutul 35 prin Braithwaite, care a trimis în poartă cu un impuls exploziv mingea centrată de Dest.
O schimbare făcută de antrenorul gazdelor la ieșirea de la vestiare și alte trei în următorul sfert de oră au dinamizat formația gazdelor în fața unei echipe blaugrana mulțumită să controleze de la distanță jocul, însă golul a picat tot în poarta lui Masip, marcat de Messi după o luminoasă pasă cu călcâiul a lui Pedri. Barcelona și-a piedut din luciditate odată cu schimbările din ultimele 20 de minute – Umtiti, Busquets, Firpo și apoi Coutinho – și Ter Stegen a apelat la două super parade pentru a-și păstra poarta neatinsă pentru prima oară într-o deplasare în La Liga de pe 1 octombrie, însă un final dominat de gazde a adus două bare ale catalanilor prin Coutinho și Messi și până la urmă o victorie cu 3-0, un imens boost moral înainte de o lună ianuarie pe care Barcelona o va petrecere mai mult pe drumuri.
Huesca, Bilbao și Granada sunt deplasările catalanilor în debutul anului 2021, înainte de a merge la Sevilla pentru turneul Supercupei Spaniei, apoi la revenirea în campionat merg la Huesca și abia în ultima zi a lunii se reîntâlnesc cu Camp Nou pentru un nou meci cu Bilbao. Până atunci însă termină 2020 acasă cu Eibar, un meci care i-ar putea duce înainte de Anul Nou în primele 4 în clasamentul din Spania.
ECHIPELE în meciul Valladolid - FC Barcelona
- 1Masip
- 11Hervías
- 24J.Fernández
- 5Sánchez
- 22Martínez
- 40Jota
- 21Míchel
- 14Alcaraz
- 10Plano
- 9Weissman
- 16André
- 15Lenglet
- 4Araújo
- 28Mingueza
- 18Alba
- 21De Jong
- 8Pjanić
- 2Dest
- 16Pedri
- 10Messi
- 9Braithwaite
- 1ter Stegen
Valladolid (4-4-2)
FC Barcelona (3-4-2-1)
Statisticile meciului Valladolid - FC Barcelona
- Total: 12
- Pe poartă: 5
- Valladolid
- FC Barcelona
- Total: 21
- Pe poartă: 10
Meciuri precedente între Valladolid și FC Barcelona
2019-2020
- Marţi, 29 oct. 2019La Liga
- Sâmbătă, 11 iul. 2020La Liga
2018-2019
- Sâmbătă, 25 aug. 2018La Liga
- Sâmbătă, 16 feb. 2019La Liga