
Campionatul European de Fotbal 2012 a reprezentat al treilea turneu din istorie şi al doilea consecutiv găzduit de două ţări. Tendinţa de deplasare spre estul continentului s-a păstrat, atfel că, după Austria şi Elveţia, le-a venit rândul Poloniei şi Ucrainei să fie gazde. Euro 2012, a paisprezecea ediţie a competiţiei, urma să fie şi ultima cu şaisprezece participante. În preliminarii cele 51 de selecţionate au fost împărţite în nouă grupe, pentru stabilirea echipelor calificate revenindu-se la sistemul în două etape, cu grupe şi baraj.
Selecţionatele puternice nu au ratat şansa de a-şi arăta dominaţia: Germania şi Spania au câştigat toate partidele, Italia şi Anglia terminând preliminariile neînvinse. Acestora li s-a alăturat Grecia, campioana de la Euro 2004 beneficiind de o grupă în care doar Croaţia a fost un adversar mai serios. România nu a făcut faţă Franţei şi Bosniei, ratând posibilitatea de a juca măcar barajul. Rusia, Olanda şi Danemarca s-au calificat direct, din grupe în care locul întâi a fost strâns disputat.
Gazdele Campionatului European de Fotbal 2012, Ucraina şi Polonia, au împărtăşit soarta predecesoarelor lor de la Euro 2008, Austria şi Elveţia, niciuna nereuşind să treacă de faza grupelor turneului final. Avea să fie o ediţie a selecţionatelor cu tradiţie, excepţiile apărând mai degrabă ca o consecinţă a tragerilor la sorţi. Germania a câştigat pe linie, Anglia şi Franţa s-au calificat împreună în sferturi, Spania şi Italia de asemenea. Dacă Portugalia şi-a câştigat fără dubii locul în faza eliminatorie, Cehia şi Grecia au mers mai departe dintr-o grupă echilibrată, dar sub nivelul celorlalte.
Întrebarea care apărea în mintea tuturor era legată de capacitatea Spaniei de a mai câştiga un trofeu. Echipa lui Vicente del Bosque nu mai avea strălucirea cu care obişnuise, adversarii nu mai erau atât de uşor de surprins. Chiar şi aşa, spaniolii au câştigat lejer în faţa Franţei în sferturile de finală. Duelul iberic din semifinale s-a dovedit a fi totuşi mai dificil, Portugalia ducând partida până la loviturile de departajare, dar spaniolii au trecut cu bine şi pesta această încercare. Cealaltă finalistă a avut parte şi ea de aceeaşi experienţă, dar în sferturile de finală, unde Italia a dominat Anglia, dar nu a putut câştiga în timpul regulamentar sau după prelungiri. În semifinale Mario Balotelli a reuşit dubla, italienii împiedicând astfel reeditarea finalei Campionatului European de Fotbal 2008.
În ultimul act al Euro 2012 Spania a lăsat fără replică toţi contestatarii stilului ei de joc. În faţa unei selecţionate a Italiei care părea să-şi fi atins deja punctul maxim, spaniolii au dominat pe teren şi pe tabelă. Scorul final de 4-0 a bătut un record ce data de la finala Euro 1972, atunci când Germania de Vest învinsese cu 3-0 Uniunea Sovietică. De asemenea, Spania a devenit prima selecţionată de fotbal câştigătoare a trei titluri majore consecutive, două de Campionat European şi unul de Campionat Mondial.
EURO 2012 în cifre
- 16Echipe la turneul final
- 31Meciuri jucate
- 76Goluri marcate
- 2.45Goluri pe meci
- 53Echipe înscrise în preliminarii
- XRomânia nu s-a calificat la turneul final EURO 2012
Istoria Campionatului European de Fotbal


Antrenori de legendă la Campionatul European de Fotbal
Această pagină încă nu există
Meciuri de poveste în istoria Campionatului European de Fotbal
Această pagină încă nu există