A treia ediţie a turneului european a adus schimbări semnificative. În primul rând, pentru Euro 1968 s-a făcut trecerea de la denumirea oficială de Cupa Europei pe Naţiuni la cea de Campionatul European de Fotbal. În al doilea rând, a fost pentru prima oară când preliminariile nu au mai fost organizate doar în sistem eliminatoriu. Prima etapă a constat din 8 grupe la care au participat 31 de echipe, câştigătoarele disputând mai apoi sferturile, în dublă manşă.

Singurele echipe care au terminat grupele fără înfrângere au fost Italia, printre adversarele acesteia aflându-se România, şi Bulgaria, care a depăşit surprinzător Portugalia lui Eusebio. Cele două echipe neînvinse aveau să se întâlnească în sferturi, Italia reuşind să câştige partida retur cu 2-0, după ce la Sofia Bulgaria obţinuse un neaşteptat 3-2. Nici Uniunea Sovietică nu a avut o misiune facilă în faţa Ungariei, fiecare dintre ele reuşind să îşi câştige partida de pe teren propriu. Maghiarii nu au profitat însă de victoria cu 2-0 de la Budapesta, fiind învinşi cu 3-0 la Moscova. Campioana europeană în exerciţiu, Spania, a fost eliminată de către campioana mondială în exerciţiu, Anglia, pierzând ambele partide. Cea de-a patra calificată a fost Iugoslavia, care a trecut categoric de Franţa.

Gazdă a Euro 1968 a fost aleasă Italia, stadioanele din Napoli şi Florenţa fiind locurile de disputare pentru semifinalele turneului, pentru Stadio Olimpico din Roma fiind rezervate finala şi finala mică. Iugoslavia a câştigat în faţa Angliei, după un meci dificil, singurul gol al partidei marcându-se cu 4 minute înainte de fluierul final. În cealaltă semifinală, Italia şi Uniunea Sovietică nu au reuşit să înscrie nici după reprizele de prelungiri. Cum regulile de atunci nu prevedeau lovituri de pedeapsă, câştigătoarea urma să se decidă prin tragere la sorţi. Căpitanul Italiei, Giacinto Facchetti, a ales partea corectă a monedei şi astfel Italia mergea în ultimul act, Uniunea Sovietică ratând posibilitatea de a juca a treia finală consecutivă de Campionat European.

De dezamăgirea sovieticilor a profitat Anglia, învingătoare cu 2-0 în finala mică. Englezii adunau în 2 ani un titlu mondial şi un bronz european, o performanţă pe care nu au mai reuşit să o egaleze de atunci.

Italienii şi-au dovedit şansa şi în finala Euro 1968. Conduşi de către Iugoslavia cu 1-0, într-un meci pe care nu îl controlau, peninsularii au egalat în ultimele minute, ducând întâlnirea în prelungiri. Cum şi după acestea scorul a rămas unul de egalitate, finala a trebuit să se rejoace. Italia a avut astfel ocazia de a folosi avantajul de a avea rezerve de valoare, Sandro Mazzola şi Luigi Riva numărându-se printre cele 5 schimbări pe care le-a făcut selecţionerul Ferruccio Valcareggi. Iugoslavia nu a mai găsit resursele necesare unui nou meci dificil şi Italia devenea a doua campioană europeană din postura de gazdă.

Istoria Campionatului European de Fotbal